Mai multe meșterițe cu dizabilități au fost implicate astăzi în cadrul unui Atelier de lucru, care face parte din noul program de suport pentru persoanele cu dizabilități ce realizează lucrări hand-made, implementat de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova, cu suportul GIZ Moldova. Atelierul a fost moderat de fotograful Vlad Andreev și a avut ca temă “Cum să realizezi poze reușite cu telefonul personal?”. Participantele au aflat care sunt cele mai frecvente greșeli în realizarea pozelor și cum să arăți adevărata frumusețe a lucrărilor sale, prin intermediul unui telefon mobil.
Acest eveniment a fost organizat cu sprijinul Proiectului „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice”, implementat de către GIZ Moldova cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei (BMZ) și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).
Oficiu or. Chișinău
Tel/Fax:(+373-22)-66-13-93
Oficiu Vadul lui Vodă
Tel/Fax:(+373-22)-41-71-55
|
|
|
||
Crearea acestei rubrici are drept scop facilitarea angajării în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități precum și recrutarea acestora de către potențialii angajatori. |
Harta conține informații despre clădirile accesibile și neaccesibile din Republica Moldova. Pentru a afla mai multă informație, accesați rubrica Despre. Harta este modificată prin introducerea informației noi colectate de la cetățeni. Contăm pe implicarea DVS! | Persoanele care primesc suport din partea Asociației nu achită pentru serviciile prestate. Deseori nu avem resursele financiare necesare penru a acoperi numărul mare de persoane care ni se adresează. | ||
Citeşte mai mult... | Citeşte mai mult... | Citeşte mai mult... |
Aceast web site a fost renovat grație suportului financiar acordat din partea Reprezentanței IM Swedish Development Partner, cu fonduri de la Sida și SMC (Consiliul Misiunii Suedeze).
IM/Sida/SMC nu împărtășește neapărat punctele de vedere și opiniile prezentate aici. Responsabilitatea aparține exclusiv autorilor.