Săptămâna trecută la Centrul pentru Viață Independentă din or. Vadul lui Vodă s-a desfășurat cel de-al doilea training cu privire la creșterea perspectivelor de angajare pentru tinerii cu dizabilități prin dezvoltarea competențelor profesionale de lucru, organizat de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova (AMM).
În cadrul instruirii, participanții au avut ocazia să facă o vizită de informare la Centrul de Ghidare în Carieră din AOFM Botanica, unde s-au familiarizat cu serviciile prestate de acest Centru, au trecut testul Ruward, care permite obținerea informațiilor despre disponibilitatea funcțională și îndemânarea fiecărei persoane, dar și au avut oportunitatea de a face testarea vocațională, pentru a afla ce tipuri de activități i s-ar potrivi, conform abilităților pe care le dețin. Tinerii au fost informați și despre aplicația mobilă privind navigarea pe piața muncii.
5 zile de pregătire activă pentru angajare
Pe parcursul săptămânii, participanții au învățat cum să facă față eficient stresului profesional, au aflat deosebirea dintre stresul la locul de muncă și arderea profesională. Ei au făcut cunoștință cu Mihai Ș., tânărul care a beneficiat de suportul AMM prin intermediul programului Angajare Asistată, care de 3 ani activează în calitate de casier la compania METRO Cash&Carry. Mihai i-a povestit despre realizările sale, cum a reușit să facă față tuturor provocărilor la locul de muncă și cum a obținut titlul de “cel mai prietenos casier”. Tinerii au aflat ce tipuri și forme a contractelor de muncă există, despre gestionarea bugetului, au lucrat la redactarea CV-urilor sale au învățat despre formele discriminării la angajarea în câmpul muncii. La finele săptămânii, participanții au vizitat o companie deschisă pentru angajarea persoanelor cu dizabilități.
Cristina J. este o participantă din raionul Ocnița. Ea a absolvit Facultatea de Asistență Socială la Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălți și a lucrat ca masor. Până a se adresa la „MOTIVAȚIE”, ea spune că a fost refuzată la angajare din cauza dizabilității: “Atunci când am participat la exercițiul de simulare a interviului de angajare, ghidat de specialiștii AMM, la început mi-a fost frică – recunoaște tânăra – Însă, după ce am mers în vizită la companie, am depășit emoțiile negative. La angajator am învățat multe lucruri noi, inclusiv despre achitările salariale. Aș recomanda tinerilor cu dizabilități în căutarea unui loc de muncă să se adreseze la „MOTIVAȚIE”, ca să treacă mai ușor peste provocări legate de angajare”.
Andrei S., un alt participant la instruire, are 31 ani și este din Chișinău. El a absolvit Academia de Transporturi, Informatică și Comunicații din Chișinău, nu are experiență de muncă: “La acest tranining am aflat cum să fiu convingător cu angajatorul, mi-a plăcut mult simularea de interviu. Am învățat despre drepturile persoanelor cu dizabilități din Moldova și unde să ne adresăm în caz de încălcare a lor – spune tânărul”.
Alexandr E., un alt tânăr participant, este din Chișinău. El a absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației la USM, nu are experiență de muncă: „Mi-a plăcut că specialiștii AMM s-au axat pe tematica angajării, ca să ne ajute să fim mai insistenți și în cele din urmă să găsim locul de muncă dorit. Cred că împreună cu echipa „MOTIVATIEI” îmi va reuși!”
Acest eveniment este organizat cu sprijinul Proiectului „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice”, implementat de către GIZ Moldova cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei (BMZ) și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).
Oficiu or. Chișinău
Tel/Fax:(+373-22)-66-13-93
Oficiu Vadul lui Vodă
Tel/Fax:(+373-22)-41-71-55
|
|
|
||
Crearea acestei rubrici are drept scop facilitarea angajării în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități precum și recrutarea acestora de către potențialii angajatori. |
Harta conține informații despre clădirile accesibile și neaccesibile din Republica Moldova. Pentru a afla mai multă informație, accesați rubrica Despre. Harta este modificată prin introducerea informației noi colectate de la cetățeni. Contăm pe implicarea DVS! | Persoanele care primesc suport din partea Asociației nu achită pentru serviciile prestate. Deseori nu avem resursele financiare necesare penru a acoperi numărul mare de persoane care ni se adresează. | ||
Citeşte mai mult... | Citeşte mai mult... | Citeşte mai mult... |
Aceast web site a fost renovat grație suportului financiar acordat din partea Reprezentanței IM Swedish Development Partner, cu fonduri de la Sida și SMC (Consiliul Misiunii Suedeze).
IM/Sida/SMC nu împărtășește neapărat punctele de vedere și opiniile prezentate aici. Responsabilitatea aparține exclusiv autorilor.