Lăcrămioara este originară din s. Glinjeni, raionul Fălești. Ea este una din participantele active ale programului de instruire în cadrul proiectului „Acceptă dizabilitatea, nu și violența”. Alături de alte persoane cu dizabilități și mame care au copii cu dizabilități, ea a fost capacitată de echipa Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova în vederea eliminării stereotipurilor și prejudecăților de gen, prevenirii și combaterii violenței. Ca rezultat, Lăcrămioara a devenit mult mai încrezută în forțele proprii, știe ce vrea și cum să fie convingătoare, atunci când solicită ca drepturile copilului său să fie respectate. La moment, Lăcrămioara este studentă la Facultatea de pedagogie, anul II, în învățământul primar și pedagogie preșcolară. Băiatul ei David are 5 ani. El are paralezie cerebrală infantilă (PCI). Are o formă severă de dizabilitate, nu vorbește și mănâncă desinestătotor, face totul împreună cu mama.

Când s-a născut David, foarte multe lucruri s-au schimbat la noi în familie – mărturisește Lăcrămioara – Prima perioadă a fost mai grea, până nu am conștientizat dizabilitatea copilului meu și am acceptat-o. La început am avut și probleme financiare, fiindcă am bătătorit multe drumuri la noi în țară cât și peste hotare în căutarea celor mai bune soluții pentru reabilitarea fiului.

Pe mine m-a ajutat mult susținerea familiei, dar și copilul meu, care mă motivează zilnic să fac ceva pentru el și, totodată, să schimb spre bine lumea din jurul meu. David este un copil mai deosebit, care ne-a fortificat ca familie. Acum suntem o echipă unită și privim deja cu alți ochi la greutăți.

Cum v-a ajutat programul de instruire?

Participarea la acest program, organizat de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova, a avut un beneficiu major asupra mea. Am devenit mai bine informată, mai încrezută în forțele proprii și mai puternică. Am aflat multe lucruri utile și de la doamnele de la Asistența Socială, care ne-au ghidat unde putem apela pentru a apăra drepturile persoanelor cu dizabilități și de ce fel de servicii putem beneficia. În cadrul sesiunilor, am discutat teme precum discriminarea, violența, bullyng-ul, cum să prevenim și să recunoaștem aceste fenomene. De fiecare dată când am avut nevoie, am apelat și la psihologul Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova, care mi-a oferit consiliere psihologică individuală. De asemenea, am învățat cum să ne comunicăm eficient necesitățile reprezentanților APL-urilor, cum să ne revendicăm drepturile la nivel local și să ne implicăm activ în procesul de luare a deciziilor.

Cum ați reușit să vă faceți vocea auzită la nivel local ca grup?

Alături de alte mămici și persoane cu dizabilități am găsit răspuns la întrebările ce mă preocupau și am învățat să comunic ca să fiu ascultată. De asemenea, am aflat cum să apăr drepturile copilului meu. Am înțeles că dacă n-am să acționez, n-o să văd schimbările în societate pe care mi le doresc.

Odată ce ne-am consolidat ca grup, cele mai active participante și-au unit eforturile pentru a crea grupuri de inițiativă la nivel local. Ele au identificat probleme cu care se confruntă persoanele cu dizabilități în localitățile sale de baștină și au identificat soluții concrete pentru soluționarea lor. Colegele mele au elaborat planuri de acțiuni, prin care vor putea schimba lucrurile spre bine ca grup de inițiativă. Ca grup de inițiativă nou format în raionul Fălești, am vorbit depsre construirea rampei în locurile publice precum magazine, instituții publice, școala și grădinița.

Cum ați reușit să implementați cunoștințele obținute în timpul programului de instruire în practică?

Recent, am depus o cerere ca să mă angajez la grădiniță în calitate de cadru didactic de sprijin pentru copilul meu, dar și alți copii. Dar, m-am confruntat cu situația că medicul de familie nu a vrut să elibereze certificatul de integrare pentru copilul meu la grădiniță, motivând că „în 40 de ani de activitate, nu a văzut copii cu dizabilități de gradul I să frecventeze grădinița”. I-am zis atunci că băiatul meu David o să fie primul. El are dreptul la educație ca și restul copiilor. Socializarea cu alți copii îi va prinde bine. Fiind deja informată privind drepturile pe care le are copilul meu, am învățat să bat la ușă până nu mi se deschide – spune doamna zâmbind – Chiar dacă mi se spune nu, găsesc calea pentru a soluționa problema.  

O altă mamă cu care am făcut cunoștință în cadrul proiectului „Acceptă dizabiliatea, nu și violența”, mi-a spus că a avut la fel o întâmplare mai puțin plăcută cu profesorii din școala pe care o frecventează copilul ei (fata are PCI). La școală ei au cadru didactic de sprijin, care au ajutat-o pe mama fetei să rezolve situația creată cu profesoara pe cale amiabilă.

Am devenit o comunitate unită de mămici care au copii cu dizabilități

Țin legătură cu alte mame din proiectul dat, fiindcă astfel ne putem consolida și mai mult ca grup. În caz de necesitate ne susținem emoțional, facem schimb de idei și informații utile.

Cât de informată este societatea din comunitatea Dvs. privind drepturile persoanelor cu dizabilități?

Cea mai mare problemă a părinților, care au copii cu dizabilități, constă în faptul că, deseori, noi ne confruntăm cu neglijență din partea societății. Societatea noastră, autoritățile, sunt încă foarte slab informate privind drepturile și necesitățile persoanelor cu dizabilități. Dacă nu bați la ușa funcționarilor publici, ca să-ți soliciți drepturile, nimeni nu te va întreba despre necesitățile pe care le ai.

De la ce credeți că ar trebui să începem schimbarea?

De la informarea medicilor de familie. Fiecare copil are dreptul de a beneficia de servicii de calitate și o abordare cu demnitate. O atenție sporită aș vrea să atrag la accesul la medicamente compensate pentru persoanele cu dizabilități, dar și a părinților care au în rândul membrilor de familie persoane cu diferite tipuri de dizabilități.

Le doresc tuturor mamelor care au copii cu dizabilități să fie puternice și să nu lase nicicând mânile în jos. Schimbarea depinde de atitudinea noastră și de felul în care vom acționa! Din moment ce noi suntem bine informate, deținem cunoștințe și suntem respectate, schimbăm atitudinea oamenilor din jurul nostru.

Acest articol este scris în contextul programului „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.

Acest articol este scris cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este în întregime responsabilitatea autorului și nu reflectă neapărat opinia Uniunii Europene.