Liderii au o importanță foarte mare în promovarea schimbărilor la nivel de comunitate și la nivel de întreaga țară. Investind în cunoștințele și abilitățile liderilor se investește în schimbare.
În perioadele 23 – 27 februarie și 2 – 6 martie 2015 Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova a organizat un training cu genericul „Formarea și dezvoltarea abilităților grupelor de inițiativă”. Instruirea a avut loc în incinta Centrului de Viață Independentă din orașul Vadul lui Vodă și a constat din două sesiuni aparte, prima cu predare în limba rusă, iar a două în limba română. Participanți au fost 18 persoane cu și fără dizabilități. Temele studiate au inclus drepturile omului, colaborarea cu Autoritățile Publice Locale, importanța voluntariatului în dezvoltarea de inițiative, concretizarea problemelor la nivel comunitar și găsirea căilor de rezolvare a lor, discriminarea, metode de prevenire și combatere a ei.
Trainingul a fost realizat în cadrul proiectului "Tinerii cu și fără dizabilități participă activ în viața comunitară și luare a deciziilor”. Scopul proiectului este de a dezvolta 6 inițiative regionale, active în dezvoltarea propriilor comunități, în special în domeniul „dizabilitate”. Proiectul vine să răspundă la necesitatea de integrare a tinerilor cu / fără dizabilități locomotorii în procesul decizional și în soluționarea problemelor în propriile comunități. La moment, majoritatea tinerilor nu au opțiuni de implicare în viața comunității lor. Procesul decizional și de coordonare este direct și exclusiv efectuat de Autoritățile Publice Locale. Prin liderii nou formați, se propune să fie schimbată situația actuală a tinerilor din comunitățile lor. Persoanele instruite vor putea crește gradul de implicare a grupurilor de inițiativă în parteneriate locale, prin care să contribuie la soluționarea problemelor pe care le confruntă comunitatea.
Vasile Meșeoglo, unul din participanți, originar din s. Chirsovo regiunea Comrat, a menționat: “Training-ul a fost foarte util și interesant pentru noi. Trainerii au povestit informația într-un mod foarte accesibil”. Angela Cernogal, o altă participantă, originară din s. Copăceni raionul Sîngerei, a relatat: „Cunoștințele obținute la acest training, le voi putea pune în practică în viitor în cadrul activităților grupului de inițiativă din raionul Sîngerei din care fac parte. La moment, în cadrul acestui grup noi ne propunem să deschidem un atelier protejat, care va oferi locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilități și alți originari ai localității”.
Alte activități și realizări ai tinerilor lideri pot fi urmărite pe pagina de facebook https://www.facebook.com/groups/1503538579917466/?fref=ts
Pentru mai multe detalii vă rugăm să accesați pagina noastră www.motivatie.md sau să ne contactați la tel. 067300449.
Acest training este organizat de Asociația "MOTIVAȚIE" din Moldova, în cadrul proiectului "Tinerii cu și fără dizabilități participă activ în viața comunitară și luare a deciziilor” și este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), în cadrul proiectului Parteneriate pentru Dezvoltare Durabilă în Moldova, implementat de FHI 360. Opiniile exprimate aparțin Asociației "MOTIVAȚIE" din Moldova și nu reflectă în mod necesar poziția USAID, FHI 360 sau a Guvernului SUA.
Oficiu or. Chișinău
Tel/Fax:(+373-22)-66-13-93
Oficiu Vadul lui Vodă
Tel/Fax:(+373-22)-41-71-55
|
|
|
||
Crearea acestei rubrici are drept scop facilitarea angajării în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități precum și recrutarea acestora de către potențialii angajatori. |
Harta conține informații despre clădirile accesibile și neaccesibile din Republica Moldova. Pentru a afla mai multă informație, accesați rubrica Despre. Harta este modificată prin introducerea informației noi colectate de la cetățeni. Contăm pe implicarea DVS! | Persoanele care primesc suport din partea Asociației nu achită pentru serviciile prestate. Deseori nu avem resursele financiare necesare penru a acoperi numărul mare de persoane care ni se adresează. | ||
Citeşte mai mult... | Citeşte mai mult... | Citeşte mai mult... |
Aceast web site a fost renovat grație suportului financiar acordat din partea Reprezentanței IM Swedish Development Partner, cu fonduri de la Sida și SMC (Consiliul Misiunii Suedeze).
IM/Sida/SMC nu împărtășește neapărat punctele de vedere și opiniile prezentate aici. Responsabilitatea aparține exclusiv autorilor.