Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, marcată anual în toată lumea, Oficiul Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a desfășurat o acțiune de sensibilizare „Sunt o personalitate!” în parteneriat cu Reprezentanța SOIR Moldova, Asociația ”MOTIVAȚIE” din Moldova, Keystone Moldova, Centrul de Asistență Juridică pentru Persoanele cu Dizabilități și Asociația Surzilor din Republica Moldova.
Acțiunea de sensibilizare „Sunt o personalitate!” a implicat 7 persoane cu dizabilități cu competențe înalte, care au muncit o zi plină de lucru cu 7 Miniștri și Viceminiștri, Ministerele implicate fiind: Ministerul Muncii Protecției Sociale și a Familiei, Ministerul Educației, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei, Ministerul Sănătății, Ministerul Dezvoltării Regionale și a Construcțiilor, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. La finele zilei de 3 decembrie a fost organizat și un Club de Dezbateri Publice, unde au fost discutate experiențele acumulate pe parcursul zilei petrecute la minister, atât cât și provocările sau barierele cu care s-au ciocnit participanții acțiunii de sensibilizare.
„Acțiunea de sensibilizare „Sunt o personalitate!” a avut loc în premieră în Republica Moldova și are ca scop sensibilizarea opiniei publice în privința potențialului de muncă al persoanelor cu dizabilități, atât cât și dezvoltarea imaginii pozitive a acestora în societate – declară Xenia Siminciuc, Consultant în Comunicare al Oficiului ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR). Tindem să contribuim semnificativ la schimbarea atitudinilor și percepțiilor față de această categorie de oameni. Ministerele implicate în acțiunea din 3 decembrie participă activ la elaborarea politicilor specifice în domeniul muncii, protecției sociale, educației, sănătății – deci mizăm mult aici pe o cooperare continuă cu aceste instituții publice. La clubul de Dezbateri Publice vom finaliza discuțiile cu elaborarea Hărții Priorităților pe anul 2016”.
Tudor Onofrei, utilizator al scaunului rulant astăzi a muncit cu Vice-Ministrul Dezvoltării Regionale și a Construcțiilor Ion Stratulat și experiența acumulată, se pare că, este una pozitivă. ”Pentru mine această zi de muncă a fost foarte utilă și interesantă! – spune Tudor – Am vizitat două obiecte de construcții, unde am evaluat situația direct pe loc și am făcut și propuneri concrete de îmbunătățirea accesibilității fizice. Acțiunile de acest gen sunt importante și necesare în viitor!”
Potrivit datelor oficiale, actualmente în Republica Moldova sunt înregistrați circa 184 mii de persoane cu dizabilități.
Oficiu or. Chișinău
Tel/Fax:(+373-22)-66-13-93
Oficiu Vadul lui Vodă
Tel/Fax:(+373-22)-41-71-55
|
|
|
||
Crearea acestei rubrici are drept scop facilitarea angajării în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități precum și recrutarea acestora de către potențialii angajatori. |
Harta conține informații despre clădirile accesibile și neaccesibile din Republica Moldova. Pentru a afla mai multă informație, accesați rubrica Despre. Harta este modificată prin introducerea informației noi colectate de la cetățeni. Contăm pe implicarea DVS! | Persoanele care primesc suport din partea Asociației nu achită pentru serviciile prestate. Deseori nu avem resursele financiare necesare penru a acoperi numărul mare de persoane care ni se adresează. | ||
Citeşte mai mult... | Citeşte mai mult... | Citeşte mai mult... |
Aceast web site a fost renovat grație suportului financiar acordat din partea Reprezentanței IM Swedish Development Partner, cu fonduri de la Sida și SMC (Consiliul Misiunii Suedeze).
IM/Sida/SMC nu împărtășește neapărat punctele de vedere și opiniile prezentate aici. Responsabilitatea aparține exclusiv autorilor.