Nicolae Beşliu, preşedintele Asociaţiei „MOTIVAŢIE” din Moldova a fost nominalizat cu Trofeul „Oamenii Timpului 2015”, ca urmare a obţinerii unor rezultate profesionale de excepţie în perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, a sporirii zestrei comunităţii şi a întăririi blazonului oraşului Chişinău.
Decernarea a avut loc la Chişinău şi a fost organizată de către Asociaţia Revistei „Timpul” din Iaşi.
În urma nominalizării şi deciziei unui Juriu Naţional, Nicolae Beşliu a fost invitat la Gala „Oamenii Timpului” din Iaşi, manifestare al cărei scop este cel de recunoaştere publică a acelor personalităţi din plan local, naţional şi internaţional, care contribuie la dezvoltarea culturală şi instituţională a spaţiului românesc, în spiritul valorilor proprii unei societăţi democratice.
Menţionăm că Proiectul „Oamenii Timpului” a fost iniţiat de revista de cultură contemporană „Timpul” şi a avut drept scop manifestare anuală ce vizează recunoașterea publică a acelor personalități și organizații din plan local, național și internațional care, pe parcursul ultimului an (octombrie 2014 - septembrie 2015) și-au dovedit excelența în zece domenii ale vieții culturale și sociale, contribuind decisiv la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului public românesc, extins peste granițele țării, în spiritul valorilor specifice unei societăți democratice.
Oficiu or. Chișinău
Tel/Fax:(+373-22)-66-13-93
Oficiu Vadul lui Vodă
Tel/Fax:(+373-22)-41-71-55
|
|
|
||
Crearea acestei rubrici are drept scop facilitarea angajării în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități precum și recrutarea acestora de către potențialii angajatori. |
Harta conține informații despre clădirile accesibile și neaccesibile din Republica Moldova. Pentru a afla mai multă informație, accesați rubrica Despre. Harta este modificată prin introducerea informației noi colectate de la cetățeni. Contăm pe implicarea DVS! | Persoanele care primesc suport din partea Asociației nu achită pentru serviciile prestate. Deseori nu avem resursele financiare necesare penru a acoperi numărul mare de persoane care ni se adresează. | ||
Citeşte mai mult... | Citeşte mai mult... | Citeşte mai mult... |
Aceast web site a fost renovat grație suportului financiar acordat din partea Reprezentanței IM Swedish Development Partner, cu fonduri de la Sida și SMC (Consiliul Misiunii Suedeze).
IM/Sida/SMC nu împărtășește neapărat punctele de vedere și opiniile prezentate aici. Responsabilitatea aparține exclusiv autorilor.