Photo: A.O. Motivație

În acest an, Republica Moldova împlinește șase ani de cînd Parlamentul a ratificat Convenția ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități. Deși LEGE Nr. 60  din  30.03.2012, privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, obligă  autoritățile  publice și agenții  economici  să  asigure  accesul  la  infrastructura socială în diverse instituții, există însă foarte puține clădiri accesibile  necesităților  persoanelor cu dizabilități locomotorii. Accesibilitatea constituie o condiție indispensabilă pentru exercitarea de către aceștia a drepturilor civile, politice, sociale, economice și culturale. Obiectivul dat este unul extrem de important, în contextul aspirațiilor Republicii Moldova la Integrarea Europeană. Problema accesibilității este actuală atît pentru persoanele cu dizabilități, cît și pentru mamele cu copii în cărucior, dar și persoanele în etate, care ar putea beneficia de un acces mai bun prin asigurarea edificiilor cu rampe și ascensoare.

Dar, cum putem motiva agenții economici, proprietarii de restaurante, farmacii, magazine și alte instituții publice, de a respecta legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, dacă chiar și clădirile instituțiilor de stat, date în exploatare după adoptarea LEGII Nr. 60 din 30.03.2012 în mare majoritate nu sunt accesibile? Persoanele cu dizabilități nu au acces la instutuțiile de bază, nemaivorbind deja de acele instituții care prin natura activităților sale, li se cere să lucreze în strânsă legătură cu persoanele cu mobilitate redusă, pentru a proteja drepturile și interesele acestora, ca de exemplu: Casa Națională de Asigurări Sociale, Casa Teritorială de Asigurări Sociale din sectorul Botanica sau Direcția Generală de Asistență Socială.

În cadrul Forumului Public ”Parteneriat pentru o Moldovă incluzivă și prosperă – Femeile contează! – 2016”,  Asociația Antreprenorilor cu Dizabilități din Moldova a venit cu propuneri de amendament la legea Nr. 60, pentru o instalație obligatorie de rampe, ce corespund standardelor mondiale și amenajarea la primul etaj a unui birou accesibil în toate instituțiile de stat. Partidele prezente la Forum au promis susținerea amendamentului respectiv.

Photo: Asociația Antreprenorilor cu Dizabilități din Moldova

Pe 24 martie 2016 în sediul Preturii sectorului Centru din capitală s-a desfășurat Ședința de Judecată intentată de membrii Asociației “MOTIVAȚIE” din Moldova (în continuare, A.O. Motivație) și Centrul de Asistență Juridică pentru Persoanele cu Dizabilități (A.O. CAJPD) către Primăria mun. Chișinău. Cauza procesului inițiat a fost ignorarea mai multor solicitări la crearea condițiilor necesare pentru deplasarea liberă a persoanelor cu dizabilități pe o stradă recent reparată din capitală.

Participanții la proces, Igor Meriacre și Ludmila Iachim, ce au reprezentat A.O. Motivație sunt utilizatori de scaun rulant. Din lipsa unei rampe de acces și a echipamentului ajutător, aceștia nu au putut participa în cadrul ședinței respective, fiindu-i îngrădit accesul liber la justiție.

Photo: A.O. Motivație

La cererea prealabilă din 17.03.2016 prin care A.O. CAJPD și A.O. Motivație au solicitat desfășurarea ședinței de examinare a cauzei nr. 3-172/2016 în alt loc, care să fie adecvat și accesibil conform normativelor în vigoare pentru participanții la proces, persoane cu dizabilități locomotorii utilizatori de scaun rulant, Președinta Interimară a Judecătoriei Centru, Ecaterina Palanciuc, a respins solicitarea aducînd următorul argument: ”persoanele cu dizabilități aflați în scaunul cu rotile au accesul în sediul instituției prin intermediul rampei de metal instalate la intrarea sediului și adaptate special în acest scop… Considerăm că, nu pot fi invocate față de Judecătoria Centru careva pretenții privind îngrădirea accesului în instituția noastră din cauza dizabilității”.

Cu toate acestea, membrii A.O. Motivație au înghețat, stînd aproape de o oră în fața Preturii sectorului Centru fără a avea acces în instituție. Adevărul e că șinele care sunt instalate în fața Preturii sectorului Centru nu corespund nici unui standard și nu pot fi practicabile de o persoană în scaun rulant.

Despre acest caz, dar și accesibilitatea instituțiilor în general, am vorbit cu Ludmila Iachim, manager de proiect în cadrul A.O. Motivație. Ludmila a ajuns în scaun rulant la vîrsta de 13 ani, în urma unei infecții virale. Acest lucru însă nu a descurajat-o, ba din contra, a făcut-o să lupte pentru drepturile sale. Cu timpul, ea a înțeles că și un obstacol poate fi o oportunitate, dacă știi să investești în tine și duci un mod de viață activ.

Photo: arhivă personală

În A.O. Motivație Ludmila a venit ca beneficiară și are deja 11 ani de cînd activează aici. După spusele ei, în cadrul organizației a primit o experiență care a ajutat-o să crească nu doar în plan profesional dar și cel personal: “Pînă a activa la A.O. Motivație eram o persoană timidă care stătea mai mult acasă. Însă, experianța altora m-a făcut să înțeleg că pot schimba lucrurile și pot avea o viață mult mai bună.”

Impresionată de caracterul, perseverența și optimismul de care dă dovadă această femeie stilată și încrezută în sine, am întrebat-o pe Ludmila care este cel mai mare lucru pe care l-a realizat pînă acum și cu care se mîndrește: “Prin istoria vieții mele și curaj, am ajuns un exemplu pentru alții. Mă simt mîndră că pot ajuta alți oameni, fiindcă atunci cînd discut cu copii, tineri și părinți, le vorbesc prin ce am trecut și cît de mult îmi doream să schimb modul meu de viață, să devin activă social, să cresc și să schimb atitudinea față de cine eram până atunci.”

În opinia Ludmilei, referitor la acomodarea rezonabilă, problema noastră este sistemul corupt: “E mult mai ușor să dai un ban în buzunar – a explicat aceasta – se pune semnătura pe actul de recepție și obiectul deja este dat în exploatare. În plus, la noi nu lucrează amendamentele, proiectul de lege care amendează proprietarul, indiferent de forma sa juridică. Deja e mult mai actual și poți avea rezultate să mergi prin judecată, demnostrînd că ți s-au încălcat drepturile și să soliciți implementarea accesului sau altui drept încălcat.”

Igor Meriacre, director executiv al A.O. Motivație: „În martie, după ce nu am putut intra în incinta Preturii sectorului Centru, judecătoarea a decis ca Primăria Chișinău să caute un alt loc accesibil pentru noi, ca să fie organizată ședința. La urmatoarea întrunire, reprezentantul de la Primărie a spus că ei nu au spațiu accesibil și s-a decis să fie propus spațiul de către A.O. Motivație sau A.O. CAJPD. Noi am propus Institutul Național de Justiție (INJ), care dispune de intrare, săli accesibile și grupul sanitar adaptat pentru persoane cu dizabilități. Judecătoarea înă nu a acceptat propunerea noastră, spunînd ca INJ nu este nici sediul instanței, nici sediul participanților la proces.”

Elena Stăjilă, jurista A.O. CAJPD, a adăugat: „Judecătoarea a respins demersul nostru, motivînd că „instanței nu poate fi imputat refuzul acestui reprezentant (domnul Igor Meriacre) de a fi ajutat de a se ridica pe banda rulantă amplasată anume pentru persoanele cu dizabilități aflate în scaunul cu rotile”. În rezultat, judecătoarea a dispus, că în continuare ședințele de judecată pe cauza dată se vor petrece în sala de ședințe a Preturii (la etajul 1), menționînd ca d-nul Meriacre va putea să participe la ședințele respective dacă va accepta ca cineva să-l ajute să treacă acele cîteva trepte de la intrare. Ședința de judecată a fost amînată pentru data de 18 mai 2016.”

Jurista A.O. CAJPD a invocat faptul că nici Judecătoria Centru, nici Pretura Centru nu dispune de un grup sanitar adaptat, nemaivorbind de intrare. Astfel, A.O. Motivație, cu suportul juridic al A.O. CAJPD, a atacat decizia Judecătoriei privind desfășurarea ședințelor în clădirea Preturii în contencios administrativ, iar încheierea judecătoarei, prin care s-a respins demersul privind desfășurarea ședințelor în alt loc accesibil, intenționează să o atace cu recus.

Igor Meriacre, director executiv al A.O. Motivație: „Vrem să scriem un demers la Inspecția de Stat în Construcții și o să invităm la ședință un expert de la ei ca să demonstreze că cele două șine nu sunt accesibile. Dacă Președinta Judecătoriei crede că instituția dată este accesibilă pentru toți, noi vom demonstra inversul, dar o vom face printr-o persoană abilitată.”

Photo: A.O. Motivație

Jurista A.O. CAJPD consideră că acțiunile Președintei Judecătoriei Centru și a judecătoarei, care examinează cauza, ar putea fi calificate drept discriminatorii. Conform juristei: “În cazul de față, judecătoarea ar putea să se adreseze către administratorul INJ cu o solicitare de a organiza petrecerea ședințelor pe cauza vizată în clădirea INJ. Întreprinderea acestor acțiuni nu impune un efort disproporţionat pentru judecătoarea, dar în cazul în care aceste acțiuni ar fi întreprinse, rezultatul ar putea fi în beneficiul persoanelor cu dizabilități locomotorii participanți la proces și ar egala în drepturi participanții cu dizabilități locomotorii în raport cu participanții în proces care nu suferă de oarecare dizabilitate.”

Jurista a comunicat, de asemenea, că A.O. CAJPD în comun cu A.O. Motivație au înaintat o petiție către Pretură, prin care au solicitat instalarea unei rampe de acces în clădire și amenajarea grupului sanitar adaptat pentru persoane cu dizabilități: „Pretura este o autoritate publică care prestează servicii persoanelor cu dizabilități: servicii de asistență socială, serviciul de asistență personală, etc. Majoritatea serviciilor legate de protecția persoanelor cu dizabilități sunt prestate de Preturile de sector, iar acestea nu le asigură acces în clădirile proprii. E un lucru paradoxal.”

Care sunt drepturile cel mai des încălcate ale persoanelor cu dizabilități, am aflat de la Ludmila Iachim: “După părerea mea, ne sunt încălcate toate drepturile, fiindcă, dacă nu există acces la infrastructură, persoana cu dizabilități nu poate accesa nici un serviciu, începînd cu studii și servicii medicale, nemaivorbind de viața personală, fiindcă elementar nu poate să iasă din casă.”

Curiozitatea m-a făcut s-o întreb și cît de receptivă este mass-media în reflectarea acestor momente. Ludmila mi-a mărturisit că Mass-Media noastră este foarte receptivă, depinde deja cum aduce această problemă societății, pe înțelesul cui. Uneori, datorită neinformării, Mass-Media utilizează termeni discriminatorii față de persoanele cu dizabilități, precum “persoane invalide” sau “persoane țintuite la pat”, ,,persoane țintuite în scaun cu rotile”.

Photo: arhivă personală

– Ludmila, ai călătorit în peste 11 țări cu diverse proiecte, cum e accesibilitatea la ei și ce am putea prelua de acolo la noi în RM?

– De fiecare dată cînd mergi peste hotarele țării te simți om, fiindcă acolo nimeni nu te privește altfel, dacă te deplasezi în mod diferit de ceilalți și îți sunt garantate drepturile. Cînd vii la noi îți vine greu de la cîte probleme întîmpini. Pentru mine asta e o rutină zilnică: scări, trepte, borduri, uși, edificii, stai sub scară, trebuie să rogi pe cineva să te ridice, dacă îți trebuie undeva urgent.

Cu timpul cred că lucrurile se vor schimba, dar numai dacă vor fi sancțiuni dure, fiindcă în statele europene sancțiunile sunt atît de mari încît lumea se teme să încalce legea. Problema noastră e în atitudine, indiferență și neprofesionalism. Dacă ai bani să ridici un spațiu comercial, trebuie să ai bani să duci cont și de legislație. Înseamnă că persoana nu are atitunde, responsabilitate și n-o interesează cetățeanul. Dacă prestezi servicii pentru toți, fii bun și respectă legea.

Photo: arhivă personală

– Care este cea mai bună soluție, în opinia ta, de a activiza autoritățile publice în vederea sporirii procesului de accesibilitate?

– Ca acțiune de sensibilizare, cel mai util este de a-i lega ochii, de a le îmbrăca pampers și de urcat în scaun rulant. O să-i ajungă și două ore în așa situație, ca să înțeleagă cît e de dificil să nu poți merge la baie cînd ești într-o locație neadaptată. Sînt situații cînd te duci la o ședință și te gîndești cît timp o să fii acolo, fiindcă nu ajungi la baie și ești nevoit să stai în pampers.

La spusele Ludmilei am zîmbit, amintidu-mi de cazul prim-ministrul ceh, care a petrecut toată ziua într-un scaun cu rotile, ca să înțeleagă mai bine situația persoanelor cu dizabilități. Acesta a dat dovadă de înțelegere și de adevărata dorință de a înțelege nevoile cetățenilor țării, chiar dacă aceștia nu sunt majoritatea. Oare cine dintre aleșii noștri ar putea face același lucru?

Ludmila a continuat: “Anul trecut, spre exemplu, la Institutul Național de Justiție (INJ) a avut loc Conferința Internațională științifică-practică dedicată a 5 ani de la ratificarea Convenției ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități, în care s-au adus raportări la ceea ce ar trebui să facă statul. Noi ca A.O. Motivație de fiecare dată încercăm să dăm pliante de sensibilizare în cadrul evenimentelor, dar de data asta a venit o altă idee cum de ajuns la mintea demnitarului. I-am dat la fiecare participant cîte un pachet în care era un pampers. Pe pachet era un mesaj ce vorbea de accesibilitate și despre situația în care ești impus să stai în pampers, fiindcă nu reușești să ajungi la baie. Noi i-am provocat și lumea a rămas șocată, dar a înțeles totul. La ce bun sunt invitați reprezentanții societății civile, știind că sunt în scaun rulant și li se încalcă drepturile, dacă nu li se garantează accesul în instituție?”

Indignată, am ripostat: “Dar dacă a fost un eveniment dedicat Convenției ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități, cui i-a venit ideea să fie organizat într-un local neacesibil?”

Ludmila mi-a răspuns liniștită: “Așa se face la noi peste tot. Ca reprezentanți ai organizației, ce promovăm drepturile persoanelor cu dizabilități, avem tare multe participări, dar am început deja să refuzăm evenimente în locații neaccesibile.”

Iată cum acționează acțiunile de sensibilizare. Peste puțin timp, cu implicarea organizațiilor din domeniu, s-a făcut și rampa de acces la Institutul Național de Justiție și baia a fost adaptată conform standardelor.

Din spusele Ludmilei, am dedus că statul nostru încă nu conștientizează faptul că este importantă nu mărirea anuală a pensiei, dar crearea serviciilor, care să permită persoanelor cu dizabilități să se implice activ în viața socială și să contribuie la stat ca orice cetățean al țării.

“La noi nu există acea toleranță și atitudine – a conchis Ludmila – Ca să schimbi lucrurile trebuie să iai atitudine, dar pentru aceasta trebuie să intri în situația fiecărui om și să-ți dai seama că problema asta nu este a ta sau a mea, dar a întregii societăți.”

Victoria Boțan

Articolul este publicat în cadrul unui proiect al Centrului Media cu suportul financiar al Fundației Soros în Moldova. Părerile și viziunile din articol aparțin autorului și nu coincid neapărat cu poziția Fundației.

Sursa: botanvictoria.wordpress.com