Astăzi, 28 iunie curent, persoanele cu dizabilități au protestat, din nou, în fața Judecătoriei Centru Chișinău, împotriva deciziilor judecătorești de a organiza ședințele de judecată în instituții inaccesibile. În urma ședinței din 8 iunie, la care s-a respins cererea de recuzare a judecătoarei care examinează cazul, membrii Coaliției ”Fără Bariere” au depus un demers către Judecătoria Centru, prin care au solicitat asigurarea accesului la ședințele de judecată publice. Demersul a fost semnat de către toți participanții la protestul din 8 iunie și au solicitat posibilitatea de a participa la ședința de judecată, în care sînt vizați. Cu toate acestea, Judecătoarea a decis ca ședința din 28 iunie să se desfășoare la fel în clădirea Preturii Centru Chișinău, care este inaccesibilă pentru persoanele cu dizabilități.
Astfel, participanții la protest au cerut, ca şi data trecută, acces liber la justiție şi au scandat lozinci precum: avem aceleași drepturi ca toți cetățenii Republicii Moldova, și noi suntem oameni și avem demnitate, vrem să ni se respecte drepturile fundamentale, vrem acces liber în instituțiile publice, cerem un proces de judecată accesibil, Stop discriminării persoanelor cu dizabilități.
Directorul executiv al Asociaţiei “MOTIVAŢIE” din Moldova, Igor Meriacre a menționat că persoanele cu dizabilităţi vor fi insistenţi şi îşi vor promova în continuare drepturile, deoarece nu este acceptabilă o astfel de atitudine pe care o promovează Instanţa de Judecată.
În timp ce oamenii protestau afară, Şedinţa de Judecată a fost amînată pentru data de 14 iulie curent, conform cererii prezentate de către pîrît: Primăria Chişinău.
Protestatarii au semnat din nou o cerere prin care au solicitat organizarea următoarei şedinţe de judecată într-un loc accesibil, iar Directorul executiv CAJPD, Vitalie Meșter a declarat la final că ”a stfel de atitudine este o discriminare a persoanelor cu dizabilități și vom contesta decizia în instanța de judecată”.
Oficiu or. Chișinău
Tel/Fax:(+373-22)-66-13-93
Oficiu Vadul lui Vodă
Tel/Fax:(+373-22)-41-71-55
|
|
|
||
Crearea acestei rubrici are drept scop facilitarea angajării în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități precum și recrutarea acestora de către potențialii angajatori. |
Harta conține informații despre clădirile accesibile și neaccesibile din Republica Moldova. Pentru a afla mai multă informație, accesați rubrica Despre. Harta este modificată prin introducerea informației noi colectate de la cetățeni. Contăm pe implicarea DVS! | Persoanele care primesc suport din partea Asociației nu achită pentru serviciile prestate. Deseori nu avem resursele financiare necesare penru a acoperi numărul mare de persoane care ni se adresează. | ||
Citeşte mai mult... | Citeşte mai mult... | Citeşte mai mult... |
Aceast web site a fost renovat grație suportului financiar acordat din partea Reprezentanței IM Swedish Development Partner, cu fonduri de la Sida și SMC (Consiliul Misiunii Suedeze).
IM/Sida/SMC nu împărtășește neapărat punctele de vedere și opiniile prezentate aici. Responsabilitatea aparține exclusiv autorilor.