Prima pagină   |   Harta site-ului   |    Flux RSS   |   Abonare la stiri prin email   |   Contacte   |   

   |   Text size:
     Română      English      Русский

 
 
 
 

 


Angajare Asistată  »  Istorii de succes
Istorii de succes
Dionisie Cucovici: „Angajarea m-a făcut să fiu mult mai responsabil și împlinit”
Publicat: 15.11.2021   

Dionisie Cucovici are 36 ani și este originar din s. Fârlădeni, raionul Căușeni. El este membrul Grupului de inițiativă AID din Căușeni, dar și membru activ al Consiliului Raional de Participare Căușeni (CRP Căușeni). Alături de colegul său Vasile Savca, Dionisie a reușit să sensibilizeze Autoritățile Publice Locale de nivelul I și II, dar și populația din Căușeni, pentru a arăta societății că persoanele cu dizabilități au aceleași drepturi, care trebuie să fie respectate.

Cunosc Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova din 2007 – povestește Dionisie – Datorită MOTIVAȚIEI m-am implicat în zeci de seminare și traininguri în care am fost capacitat să fac advocacy la nivel local. Toate schimbările pozitive pe care am reușit să le întreprindem în localitate pe parcursul anilor, începând cu 2015 și până în prezent, se datorează traningurilor și suportului acordat de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova, care ne-a oferit toate informațiile necesare. Am învățat lucruri elementare, care s-au dovedit a fi foarte importante și pe care le-am practicat zi de zi. De exemplu, am învățat să scriem corect un demers, o cerere sau o petiție. Cu ajutorul MOTIVAȚIEI am fost abilitați să facem primii pași ca să interacționăm corect cu autoritățile, să nu ne fie frică să ne apărăm drepturile și să ajutăm alte persoane.

Consiliului Raional de Participare Căușeni (CRP Căușeni) activează de 3 ani. Dionisie a explicat că în cadrul CRP Căușeni sunt implicați diverși membri activi ai societății. Consiliul pune în discuții diverse probleme actuale la nivel raional, precum repartizarea bugetului local, punerea în discuții și votarea diferitor legi și hotărâri, inclusiv ce țin de apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Membrii CRP Căușeni discută în prealabil toate întrebările care sunt puse ulterior pe ordinea de zi a Consiliului Raional Căușeni.

Noi ne implicăm acolo unde considerăm de cuviință să venim cu propuneri sau inițiativă către Consiliul Raional Căușeni – a menționat Dionisie. Datorită întregii echipe, inclusiv implicării noastre active cu Vasile Savca, la nivel local s-au amenajat deja 8 locuri de parcare pentru automobile accesibile  persoanele cu dizabilități, blocul sanitar al Consiliului Raional a fost adaptat necesității persoanelor cu probleme locomotorii, iar la sectorul nr. 1 de poliție din Căușeni a fost construită o rampă conformă tuturor standardelor și normativelor în vigoare în domeniul accesibilității.

La Direcția Asistență socială din orașul Căușeni, la fel, s-a amenajat o rampă de acces conform standartelor la intrarea în edificiu și s-a construit un nou bloc sanitar, adaptat la necesitățile persoanelor cu probleme locomotorii. La Liceul „Ion Creangă” din orașul Căușeni noi am intervenit cu solicitarea de a se construi un nou bloc sanitar conform standartelor, care deja a fost dat în exploatare. La Gimnaziul din localitatea Baccealia colegii din cadrul CRP Căușeni au intervenit și s-a adaptat în cadrul instituției date blocul sanitar pentru persoanele cu nevoi speciale. Trotuarele de pe străzile M. Eminescu, Ștefan cel Mare și Mateevici la solicitarea  noastră au fost adaptate conform standartelor pentru a putea fi parcurse ușor și în siguranță de persoanele cu mobilitate redusă. De asemenea, am intervenit cu colegii și la clădirea Judecătoriei Căușeni de pe str. Ștefan cel Mare, unde a fost amenajată o rampă de acces și un nou bloc sanitar adaptat necesităților persoanelor cu probleme locomotorii.

Chiar dacă dizabilitatea o are de la naștere, aceasta nu a fost nicicând pentru Dionisie un impiediment pentru a face lucruri frumoase în localitatea sa. Acum acesta se simte în drepturi în egale cu ceilalți.

Dionisie, cum s-a schimbat viața ta, atunci când ai devenit activist civic?

Am observat că, atunci când am devenit activist civic în apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități la mine în localitate, asta a schimbat foarte mult percepția oamenilor față de mine. Anterior, oamenii priveau sceptic aspriațiile și viziunile mele. Însă, cu timpul, după ce ei au văzut rezultatele implicării noastre ca grup de inițiativă, oamenii și-au schimbat cardinal atitudinea. Eram deja privit cu respect și înțelegere, ca o persoană demnă de munca pe care o face pentru binele comunității.

Cum a reacționat familia ta, atunci când te-ai angajat?

Membrii familiei mele mereu m-au susținut. Ei tot timpul au crezut în capacitățile mele, iar angajarea a fost pentru ei un vis împlinit. Ei s-au bucurat pentru mine, că am ajuns acolo unde am dorit și mă simt împlinit în calitate de angajat. Angajarea m-a făcut să fiu mult mai responsabil.

Cu suportul MOTIVAȚIEI, Dionisie și-a găsit un loc de muncă foarte repede. El activează la compania de transport Expres-Salon din 15 august curent în calitate de dispecer.

La companie sunt un intermediar între clienți și firmă – a explicat Dionisie – La moment activez de la domiciliu, ceea ce pentru mine e un mare plus, reieșind din starea mea de sănătate. Zilnic realizez de la 50 la o 100 de apeluri telefonice. Vorbesc cu diferiți clienți, printre care sunt și antreprenori. Angajarea oficială a contat pentru mine foarte mult. Chiar dacă sunt de fire o persoană destul de activă și n-am dus niciodată lipsă de comunicare, în calitate de angajat mă simt mult mai împlinit, fiindcă știu că pe viitor pot crește din punct de vedere profesional.

Cu ce provocări te-ai confruntat în perioada studiilor și atunci când ai încercat să te angajezi desinestătător?

După ce am terminat studiile în management și finanțe am încercat să mă angajez după specialitatea mea. Aveam nevoie de un loc de muncă cu un venit stabil, care să-mi asigure un trai decent. În acea perioadă am făcut câteva tentative de angajare, dar fără rezultat. Atunci problema incluziunii persoanelor cu dizabilități era un subiect tabu, despre care nu prea se vorbea în societate, iar autoritățile nu considerau accesibilitatea ca fiind o problemă majoră, care trebuie să fie luată în considerare. Din motiv că nu aveam condiții elementare să ajung desinestătător la locul de muncă, fiind utilizator de scaun rulant, din start nu aveam șanse să fiu integrat în câmpul muncii. Altă barieră cu care m-am confruntat a fost lipsa experienței de muncă, pe care angajatorii o solicitau, iar eu atunci abia am finisat studiile.

Ce studii ai făcut?

Am absolvit Colegiul Financiar Bancar din Chișinău la catedra de Management, Finanțe și Bănci. Un an de zile am studiat de la distanță și doi ani am frecventat orele zi de zi. Atunci când am stat la gazdă în Chișinău a fost pentru mine o perioadă complicată din punct de vedere al deplasării prin oraș. Chiar și atunci când ajungeam la treptele instituției apelam de fiecare dată la ajutorul colegilor ca să ajung la ore. Desigur, ei mă ajutau, însă iarna întâmpinam cele mai multe provocări, căci treptele erau lunecoase. Atât colegii cât și profesorii mei au fost foarte deschiși și receptivi la situația mea. În perioada adolescenței eram mult mai sensibil la cum o să reacționeze oamenii la necesitățile mele legate de dizabilitate. Acum asta nu e o problemă pentru mine, fiindcă știu deja cum să-mi apăr drepturile, duc un mod de viață independent și îmi realizez scopurile. Nu mai sunt acel adolescent timid.

Care este mesajul tău către alți tineri, care doresc să găsească un loc de muncă potrivit competențelor și abilităților sale?

Le urez mult curaj și înceredere în forțele proprii. Nimeni nu este perfect, dar încercarea merită din plin, fiindcă angajarea o să vă deschidă noi oportunități în viitor.   

Foto: Dionisie în fața celor 16 trepte ale liceului „Mihail Sadoveanu” din localitatea sa de baștină – Fîrlădeni, raionul Căușeni Foto: Ecaterina Alexandr / ZDG

Datorită colaborării cu Expres-Salon, echipa MOTIVAȚIE a reușit să integreze la muncă în companie deja 3 persoane cu dizabilități, printre care și Dionisie.

 



Istorii de succes

Accesări:
Dumitraș are 24 de ani și este originar din raionul Cantemir. Tânărul și-a făcut studiile la Școala-internat din Hâncești: „După ce am terminat școala – povestește tânărul – vroiam foarte mult să-mi continui studiile la o școală profesională ca să obțin o profesie, după care să-mi găsesc un loc de muncă. Mama însă se temea să mă dea la studii unde învațau copii cu abilități depline, ca starea mea de sănătate să nu se agraveze”... Citeşte mai mult...
Accesări:
Viața bate filmul. Asta o demonstrează povestea lui Anatolii, un bărbat de 45 ani, originar din Chișinău. Mai bine de 15 ani el a lucrat într-o companie în calitate de tehnician la aparate de înaltă performanță. Fiind un bun profesionist în domeniul tehnic, cu o experiență de 20 de ani, el își dorea mult să continue să se perfecționeze în această sferă, însă s-a confruntat cu provocări pe criteriul dizabilității... Citeşte mai mult...
Accesări:
Ludmila Cabac este din Taraclia și are 29 de ani. Deși este adultă, ea are înălțimea unui copil de 10 ani. Din copilărie tânăra a fost diagnosticată cu o boală rară, numită nanism. Din aceste considerente Ludmila a învățat mai întâi la o școală specială, iar mai apoi a finalizat școala medie de cultură generală din satul natal. Imediat după finalizarea studiilor la școală, tânăra își dorea o activitate, dar gândul cu ce ar putea să se ocupe și cum se descurcă persoanele de statură mică, o neliniștea mereu. Citeşte mai mult...
Accesări:
Încă de pe băncile școlii Djunara Nuriev visa să devină cosmetolog. Pentru a cunoaște detaliile profesionale și secretele acestei specialități, Djunara a absolvit Școala Profesională de Industrie Ușoară din Chișinău, la specialitatea Cosmetologie, urmând mai apoi cursurile de masaj oferite de Centrul „Spre succes”... Citeşte mai mult...
Accesări:
Ce poate fi mai important decât deschiderea, suportul și implicarea din partea angajatorului, atunci când vorbim despre o angajare de succes? Atunci când nu se face diferență dintre o persoană cu dizabilități și una cu abilități depline. Important ca sarcinile de muncă să fie realizate conștiincios și la timp... Citeşte mai mult...
Accesări:
Marin este un tânăr sociabil, cu un simț al umorului bine dezvoltat. El a finisat studiile gimnaziale în localitatea sa de baștină din Soroca. Marin a înțeles în timp că dacă vrea să se dezvolte în plan personal cât și în cel profesional, trebuie să facă primii pași spre o schimbare. Astfel, a decis să treacă cu traiul în Chișinău, unde considera că va avea mai multe șanse de a se realiza... Citeşte mai mult...
Accesări:
Se trezește dimineața la ora 6.00. La 8.00 este deja la muncă și îi întâmpină cu zâmbet pe primii săi clienți. Olimp prestează servicii de multiplicare prin fotocopiere (xerox) în incinta Centrului Multifuncțional din or. Chișinău. Cu suportul Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova, tânărul a dezvoltat propria mini-afacere. Din banii câștigați el își asigură consumabilele pentru serviciul de xerox, chiria în oraș și cheltuielile pentru viața de zi cu zi... Citeşte mai mult...
Accesări:
La prima vedere, procesul de angajare în câmpul muncii pare a fi un lucru nu foarte complicat. Faci studii, acumulezi experiență în domeniu, creezi un CV impecabil și te prezinți cu brio în fața angajatorului la interviu ... Citeşte mai mult...
Accesări: 1504
Responsabilitatea, sârguința și dorința mare de a munci pentru a-și ajuta familia, au fost calitățile care l-au determinat pe Dumitru să facă primii pași pentru a fi angajat Citeşte mai mult...
Accesări: 1238
Este o adevărată luptătoare. În cea mai frumoasă perioadă din viața ei, când purta sub inimă cel de-al treilea copil, Taisia a primit o veste zguduitoare ... Citeşte mai mult...
Accesări: 1197
Visează că-ntr-o bună zi orașul său natal Hîncești va deveni accesibil pentru toți. Consideră că doar prin implicare activă poate schimba ceva la nivel local și o face cu succes de mai mulți ani... Citeşte mai mult...
Accesări: 933
Orice istorie de succes începe cu o schimbare. De la depășirea fricii de acțiune până la valorificarea la maxim a potențialului de muncă... Citeşte mai mult...
Accesări: 1601
Atunci când dorința de a munci este mare, iar curajul și puterea de caracter vin mâină în mâină, nu mai există loc pentru bariere. Citeşte mai mult...
Accesări: 1482
Aliona este o fire sociabilă, pozitivă și plină de curaj. Recent, s-a împlinit visul ei cel mare – tânăra a devenit studentă în anul I la Centrul de Excelență în Economie și Finanțe din or. Chișinău Citeşte mai mult...
Accesări: 1857
Este greu să găsești în or. Hîncești un tânăr mai activ decât Nicolae. Mereu este plin de energie, curaj și optimism în tot ceea ... Citeşte mai mult...
Accesări: 1498
Responsabilitatea, sârguința și dăruirea la locul de muncă sunt calitățile ei forte, iar zâmbetul de pe buze a devenit pentru ea o carte de vizită, ce o ajută să treacă mai ușor peste provocările vieții ... Citeşte mai mult...
Accesări: 1422
“Locul de muncă mi-a schimbat viața, iar plăcerea de a merge zi de zi la serviciu mă face un om fericit” – spune Dorina, angajată prin intermediul Asociației “MOTIVAȚIE” din Moldova... Citeşte mai mult...
Accesări: 2650
Se trezește dimineața devreme, ia micul dejun și merge cu mașina la muncă. La ora 8.00 este deja la serviciu și îi întâmpină cu zâmbet pe ... Citeşte mai mult...
Accesări: 2259
Multe citate din cărți rămân adânc în mintea cititorilor și au puterea de a modela atitudinea acestora față de dificultățile cu care se confruntă în viață. În cazul Carolinei, o tânără cu dizabilitate, cartea ... Citeşte mai mult...
Accesări: 1951
Nu în zadar se spune că provocările vieții ne fac mai puternici. Este și istoria lui Igor B., un tânăr de 32 ani, originar din r. Nisporeni, care și-a croit propriul drum spre succes. Din cauza dizabilității nu a fost acceptat într-o școală obișnuită... Citeşte mai mult...

1 - 20 din 45

SUPORT IN ANGAJARE

 

HARTA ACCESIBILITĂȚII

 

CONTĂM PE SPRIJINUL ȘI IMPLICAREA DVS.

Crearea acestei rubrici are drept scop facilitarea angajării în câmpul muncii a persoanelor

cu dizabilități precum și recrutarea acestora de către potențialii angajatori.

Harta conține informații despre clădirile accesibile și neaccesibile din Republica Moldova. Pentru a afla mai multă informație, accesați rubrica Despre. Harta este modificată prin introducerea informației noi colectate de la cetățeni. Contăm pe implicarea DVS! Persoanele care primesc suport din partea Asociației nu achită pentru serviciile prestate. Deseori nu avem resursele financiare necesare penru a acoperi numărul mare de persoane care ni se adresează.
Citeşte mai mult... Citeşte mai mult... Citeşte mai mult...

 


Aceast web site a fost renovat grație suportului financiar acordat din partea Reprezentanței IM Swedish Development Partner, cu fonduri de la Sida și SMC (Consiliul Misiunii Suedeze).
IM/Sida/SMC nu împărtășește neapărat punctele de vedere și opiniile prezentate aici. Responsabilitatea aparține exclusiv autorilor.

© 2021 Asociația "MOTIVAȚIE" din Moldova   | Politica utilizare cookie și confidențialitate |  Site elaborat de WebDesign.MD
Total vizitatori unici: 844155 | Total ieri: 465 | Total azi: 15
PAGINA ÎN SUS