Informația înseamnă putere!

logo_final_proiect_PIN

În luna septembrie echipa Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova continuă organizarea activităților de informare pentru refugiații din Ucraina privind drepturile pe care le au pe teritoriul RM și oportunitățile disponibile. De această dată activitatea a fost organizată în comuna Cărpineni din r. Hîncești în cadrul proiectului „O societate incluzivă prin servicii accesibile”, finanțat de People in Need. Pentru o bună parte din cetățenii din Ucraina, prezenți la activitate, a fost nouă informația privind medicamentele compensate pe care le pot primi în timpul aflării în RM. Participanții au găsit răspuns la cele mai strigente întrebări pe care le aveau. În special, aceștia erau interesați în accesarea serviciilor medicale, sociale și juridice. Ei au aflat de serviciile de care pot beneficia în prezent din partea MOTIVAȚIEI, precum transportul adaptat la necesitățile persoanelor cu dizabilități, suportul juridic și psihologic gratuit. La activitate s-a pus accent pe importanța informării corecte din surse verifice. Participanții au promis că vor transmite informația primită mai departe.

Natalia are 49 ani și este originară din Odesa, Ucraina. Mai bine de un an și jumătate ea trăiește în RM alături de soț: „Bărbatul meu are dizabilitate de gr. I, este imobilizat la pat. Cred că aceste sesiuni de informare sunt foarte utile pentru cetățenii din Ucraina. A fost o noutate plăcută pentru familia noastră faptul că putem beneficia de medicamente compensate, deoarece soțul are nevoie permanentă de tratament”.

Suportul financiar pe care îl primim în Moldova practic în totalitate se cheltuie pentru procurarea medicamentelor necesare. Mama mea este o persoană în etate, care mereu are nevoie de tratament. Sesiunea de informare a fost pentru noi una practică, fiindcă am aflat mai multe informații utile în cadrul acesteia. De obicei, mă informez de pe site-ul dopomoga și din alte surse media oficiale – a menționat Igor, un alt participant activ. Bărbatul este originar din Herson, Ucraina și trăiește în RM împreună cu mama lui în etate, care are nevoie de îngrijire”.

Reamintim că scopul proiectului „O societate incluzivă prin servicii accesibile”, implementat de MOTIVAȚIE, constă în promovarea măsurilor de protecție socială pentru incluziunea socio-economică a persoanelor cu dizabilități în contextul războiului din Ucraina.

Proiect finanțat People in Need Moldova în cadrul programului de granturi pentru ONG-uri din Republica Moldova din sursele #SOSUkraine, donații ale poporului ceh.

++abb00b79-b53e-4b07-9e6b-6947575b6bb9 +62cd6de4-3f92-4368-9b49-293861a29508 +68c26845-5733-4c4d-9c89-f27492e0e423 +9aec81b2-a0a9-4b03-a93a-f759bae1d92f

Distribuie