MOTIVAȚIE aduce spiritul sărbătorilor de iarnă!

logo_ECA_2024

Au rămas zile numărate până la începerea iernii, iar la MOTIVAȚIE deja se simte atmosfera sărbătorilor de iarnă, care se apropie. Și asta datorită unui master class de decorare a turtelor dulci cu glazură, organizat de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova în perioada 25-26 noiembrie pentru un grup de 8 femei cu dizabilități din r. Căușeni, beneficiare ale proiectului „Împreună pentru o viață fără violență!”.

Astfel de activități sunt pentru participantele proiectului un bun prilej pentru a stabili noi contacte. Astfel, doamnele vor putea dezvolta o rețea de femei cu dizabilități active, care vor păstra legătura între ele chiar și după încheierea activităților proiectului, se vor sprijini reciproc în timpul diferitelor inițiative și vor putea să participe și să se implice împreună într-o serie de activități la nivelul comunității.

Spiritul sărbătorilor de iarnă se construiește nu doar din tradiții, ci și socializare, creare de noi prietenii și creativitate. Echipate cu buna dispoziție, glazură colorată și toate instrumentele necesare pentru crearea unui decor original, doamnele s-au pus la treabă fără ezitare, fiind ghidate de Mihaela Vdovicenco, specialista MOTIVAȚIEI cu o experiență bogată în cofetărie. Ea a pus la dispoziția participantelor turte dulci proaspăt coapte de diferite forme pentru a fi decorate după bunul lor plac și imaginație. Participantele s-au inspirat de la un video cu etapele de glazurare a turtelor dulci și au aflat câteva secrete de pregătire a aluatului delicios și a unei glazuri impecabile. Totodată, femeile au aflat cum să facă o căsuță din turte dulci, perfectă pentru decorul de sărbători sau a bucura cei dragi.

Această activitate a fost pentru mine ceva nou, dar și un prilej de socializare. Cred că turtele dulci pe care le-am decorat azi le voi împărți la nepoți de sărbători. Mulțumesc MOTIVAȚIEI pentru oportunitatea frumoasă!” – și-a împărtășit zâmbind impresiile Tamara, una din participante la activitate.

Proiectul „Împreună pentru o viață fără violență!” este realizat de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova în cadrul programului „EU4GenderEquality: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen” (etapa a doua), finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.

++a3a4a975-41ae-4fd9-ac26-6b225922fd6e ++b5c6d241-98a5-447e-8c02-dfc34a74f440 +253ff5c1-d262-43b2-9f7f-44d39488a6ee +3e0c6343-44fd-4244-a305-74815ceaeb3e +45bacbff-749f-464d-bddb-931ee1c13496 +56d9b866-330c-437e-9142-68f9302252fb +5a7ba03f-7a86-44f4-b81a-70014aaa0ed5 +5d2f2af4-1400-4d01-9992-09e501eab0b3 +61f9dfa0-11e5-4cc7-aa12-43dac10c919a +7eda6018-41b7-4b5e-a6c7-727965d5d96b +819bd38b-f4d0-4034-8244-58a67b048f95 +9425014a-9b95-430c-9648-4d8c2b1c8c32 +b807a65f-726e-4927-9bac-526b123b37af +e88f7b24-a6b5-4fe8-8e4d-54c6532b6bb6

 

 

Distribuie