Solidari cu necesitățile persoanelor cu dizabilități din Ucraina și Moldova
Cu sprijinul Fondation de France, Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova continuă să îmbunătățească calitatea vieții persoanelor cu dizabilități din Moldova și Ucraina, care se află în țară, prin oferirea sprijinului individual pentru încadrarea lor în câmpul muncii și promovarea drepturilor acestora. Și asta datorită proiectului „Coeziune și solidaritate!”, care va fi implementat de echipa MOTIVAȚIEI începând cu luna octombrie curent. Proiectul va oferi sprijin băștinașilor, dar și cetățenilor din Ucraina, sub formă de suport umanitar conform necesităților specifice ale persoanelor cu diferite dizabilități, servicii de transport adaptat, suport psihologic și juridic individual, susținere în proces de angajare în câmpul muncii, informarea angajatorilor din Republica Moldova cu privire la posibilitatea de a angaja refugiați și activități de socializare/culturale. Activitățile culturale sunt axate pe interacțiunea refugiaților cu localnicii pentru stabilirea contactului dintre ei și pentru promovarea comunicării asertive. De asemenea, echipa MOTIVAȚIEI planifică organizarea mai multor activități de informare pentru refugiați și familii gazdă. Sunt planificate și activități de prevenire a burnout-ului pentru echipa organizației.
Săptămâna curentă echipa Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova va participa la Forumul Internațional de Incluziune din Cernăuți, ediția a VI-a. Evenimentul va fi un bun prilej pentru un schimb de experiență de succes cu alte organizații din Ucraina, care lucrează în domeniul dizabilității sau al crizei umanitare. Prin împărtășirea experienței din RM și cunoașterea serviciilor oferite în prezent pe teritoriul Ucrainei, vor fi îmbunătățite serviciile prestate de echipa MOTIVAȚIEI.
Natalia Codrean, coordonatoarea proiectului „Coeziune și solidaritate!”, Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova: „Proiectul va oferi sprijin refugiaților care ajung pe teritoriul Republicii Moldova cu servicii și produse de bază, prin promovarea măsurilor de integrare socială, dar și va sensibiliza cetățenii din Republicii Moldova cu privire la necesitatea integrării sociale a refugiaților”.
Acest articol a fost elaborat în cadrul proiectului „Coeziune și solidaritate!”, implementat de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova cu sprijinul Fondation de France.