Specialiști de pe ambele maluri ale Nistrului colaborează pentru pentru promovarea drepturilor reproductive ale tinerilor din grupuri sub-reprezentate
Drepturile reproductive ale tinerilor sunt esențiale pentru dezvoltarea lor personală și profesională. Specialiștii care lucrează cu tinerii au nevoie de instrumente eficiente și de practici testate pentru a sprijini respectarea și promovarea acestor drepturi.
În acest context, Asociația MOTIVAȚIE, în colaborare cu UNFPA, a organizat un eveniment de Networking care a reunit specialiști din societatea civilă și structurile de asistență socială de stat de pe ambele maluri ale Nistrului. Acest eveniment a oferit un spațiu de dialog și schimb de bune practici, axat pe identificarea soluțiilor incluzive pentru sprijinirea tinerilor din grupuri sub-reprezentate.
„Accesul echitabil la educație este un drept fundamental, dar pentru tinerii cu dizabilități, acesta vine cu provocări unice. Astăzi, tehnologia și resursele educaționale accesibile deschid noi oportunități, transformând experiența de învățare într-una adaptată și incluzivă. Această temă explorează instrumentele care sprijină tinerii în parcursul lor educațional, oferindu-le sprijinul de care au nevoie pentru a-și atinge potențialul”, a menționat Ina Tonofrei, șefa Serviciului asistență socială comunitară, Direcția asistență socială sectorul Ciocana, mun. Chișinău.
Astfel de evenimente, care întrunesc specialiști cu experiențe diferite, sunt esențiale pentru a ne asigura că tinerii, în special cei din grupuri marginalizate, au acces la informațiile și resursele necesare pentru a lua decizii conștiente și pentru a-și atinge potențialul. Colaborarea dintre specialiști contribuie nu doar la dezvoltarea profesională, ci și la identificarea de noi practici care sprijină incluziunea socială. Totodată, aceste activități facilitează schimbul de cunoștințe, bune practici și soluții inovative care pot îmbunătăți performanța profesională a specialiștilor.
„Aceste activități ne oferă acces la resurse, sprijin și idei inovative care pot îmbunătăți performanța profesională. Ele facilitează schimbul de cunoștințe și construirea unor parteneriate durabile. În plus, informațiile primite mă ajută să îmi dezvolt abilitățile și să răspund mai eficient provocărilor din activitatea mea.– a concluzionat Șefa Serviciului asistență socială comunitară”, Ina Tonofrei.
Acest material a fost realizat cu sprijinul financiar al Suediei, în cadrul Programului comun al ONU „Consolidarea drepturilor omului pe ambele maluri ale Nistrului.”