Publicații

Valentin: „Ne-am străduit să-i oferim Victoriei tot ce-i mai bun și să-i scoatem în evidență calitățile cele mai frumoase”

Valentin este originar dintr-un sat din raionul Ialoveni. El a lucrat mai mulți ani în calitate de contabil-șef la un internat pentru copii orfani din raionul Strășeni. Bărbatul este nu doar un părinte bine informat și capacitat în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități, dar și este un adevărat exemplu pentru mulți alți părinți, care cresc și educă copii/tineri/adulți cu necesități speciale.

Valentin are o fiică pe nume Victoria. Tânăra are o dizabilitate fizică de la naștere și se deplasează de obicei cu ajutorul premergătorului. Bărbatul a ținut foarte mult, alături de soție, ca Victoria să aibă studii și să obțină o profesie care îi place.  

Dle Valentin, cum ați revendicat ca părinte pentru dreptul la educație al Victoriei?

Mereu am avut ca scop să o creștem pe Victoria într-un mediu deschis, ca ea să ducă un mod de viață independent. Niciodată nu am tratat-o cu milă pe Victoria. Ea a crescut într-un mediu sănătos din toate aspectele.

După a 3-a intervenție chirurgicală, starea ei de sănătate s-a îmbunătățit și Victoria a început să meargă cu ajutorul premergătorului. Cu toate acestea, din cauza lipsei de accesibilitate la școală, Victoria a făcut studiile acasă. Ea a susținut bacalaureatul acasă, fiindcă era în perioada de recuperare după mai multe operații. Tânăra a absolvit clasa a 10-a în Statele Unite prin intermediul programului de studii FLEX, unde a studiat timp de un an și a locuit la o familie-gazdă. La moment, Victoria lucrează de acasă. Ea predă limba engleză pentru copii. Ea ne-a mărturisit că i-a plăcut mult în Statele Unite, fiindcă acolo elevii singuri își aleg obiectele pe care doresc să le studieze mai profund. În plus, ea a observat că în Statele Unite nimeni nu atrage atenția pe stradă la persoane cu dizabilități vizibile. La școală ea se deplasa într-un scaun rulant electric și ducea un mod de viață independent.

După ce Victoria a revenit în Moldova și a mers la director, el ne-a înmânat certificatul de absolvire de 9 clase și a spus că la școală nu au condiții pentru Victoria ca ea să absolvească 12 clase. Directorul a spus că ea nu va putea continua studiile de la domiciliu. Însă, ea nu avea nevoie de certificatul de finalizare a studiilor școlare, dar de atestatul de absolvire, fiindcă planifica să continuie studiile la universitate. Atunci ne-am adresat la minister și astfel am obținut dreptul ca Victoria să-și continue studiile de acasă, fiindcă școala din localitate nu este adaptată pentru persoanele cu mobilitate redusă. 

Am discutat și cu doamna Maria, soția lui Valentin, care la fel s-a implicat activ în educația Victoriei. Cum considerați, cât de informată și deschisă este societatea noastră la capitolul dizabilității?  

Cred că este destul de reticentă pe domeniul dizabilității. Fără suportul moral, dar și financiar al soțului, nu știu cum m-aș putea descurca s-o ridic în picioare pe Victoria – a menționat dna Maria, soția lui Valentin.

Am observat, totuși, că o parte din părinți, care au copii cu dizabilități, se rușinează să iasă cu ei în oraș. Noi ca părinți nu suntem veșnici și tot timpul ne-am străduit să-i oferim Victoriei tot ce-i mai bun și să-i scoatem în evidență calitățile cele mai frumoase.  

Ați avut cazuri concrete în care Victoria nu a fost acceptată de alții?

Când avea 11 ani și a rămas singură la poartă, am văzut cum doi băieți de vârstă școlară râdeau de ea că folosește scaun rulant, o împingeau, iar ea plângea. Am alungat copiii momentan de la ea. După ce au plecat, fiica m-a cuprins și mi-a spus că se simte cu mine în siguranță.

De obicei, Victoria ieșea cu premergătorul la poartă, iar copiii vecinilor o impuneau să scoată din casă jucării, bomboane și păpuși, motivând că altfel n-o s-o accepte. Odată chiar copiii au impus-o să scoată bani din casă, altfel nu vroiau să se joace cu ea.

Ce trebuie să facă părinții ca să-și crească copiii într-un mediu sănătos?

Am un bărbat de aur. Sunt foarte recunoscătoare soțului pentru susținerea mea și a fiicei. Valentin este un tată și un soț iubitor, care mereu ne-a ajutat moral și financiar. El a fost plecat peste hotare pentru a câștiga bani și a susținut-o activ pe fiică în timpul operațiilor și în proces de recuperare. Când eram și eu după operație și nu o puteam ajuta pe Victoria, soțul mereu s-a implicat în recuperarea ei, mai ales în prima săptămână după operație. În ultimii ani, mai mult soțul se implică în ajutarea Victoriei cu exercițiile fizice făcute acasă.

Dle Valentin, ce impact a avut proiectul „Acceptă dizabilitatea, nu și violența” asupra comunicării dvs. cu familia?  

Instruirile la care am participat în cadrul proiectului au fost binevenite. În cadrul acestora, am primit multe informații utile despre cum să susținem persoana cu dizabilități din familie. Atunci când nu am știut unde să mă adresez după suport, echipa MOTIVAȚIEI m-a îndrumat cu sfaturi. Mi-a plăcut faptul că discuțiile dintre bărbați au avut loc într-o atmosferă, sinceră și prietenoasă, în care fiecare a putut să-și expună liber părerea. Instruirea a fost un bun prilej pentru noi de a ne împărtăși experiențele și a ne încuraja reciproc.

După implicarea la acest proiect, am început mult mai deschis să discut cu Victoria și mai profund să mă interesez de viața ei. Acum o abordez ca pe un om absolut matur, cu viața ei personală și interese. În Moldova trebuie să fii un părinte puternic, bine informat și conștient ca să crești și să educi un copil cu necesități speciale. Noi cu soția ne-am dedicat în întregime creșterii și educației fiicei.

De fiecare dată am susținut-o pe Victoria moral și financiar, ca să nu cedeze greutăților și m-am informat activ ca s-o ajut din toate aspectele. În cadrul proiectului, am beneficiat și de discuții cu psihologul Asociației. Victoria la fel a beneficiat de consiliere psihologică în cadrul proiectului „Acceptă dizabilitatea, nu și violența” – a menționat Valentin.

Datorită suportul părinților, Victoria a absolvit studiile la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă" din capitală în calitate de psiho-pedagog: „Din păcate, la moment nu există la Strășeni un centru special în care Victoria ar putea să lucreze cu copiii cu necesități speciale. În plus, nici infrastructura și transportul public la noi în localitate nu e accesibil pentru persoanele cu mobilitate redusă – susține tatăl Victoriei.

Victoria are iubit, cu care trăiește împreună. I-am zis că de azi înainte vor lua toate deciziile împreună. Ea face totul prin casă, gătește și face curat. O ajută desigur și partenerul. Deseori, ei merg împreună în oraș. El nu se rușinează de dizabilitatea ei și o tratează cu respect. Ca părinți i-am oferit libertate totală de a lua decizii".

Dle Valentin, ce schimbări ați dori să vedeți în Republica Moldova pentru îmbunătățirea situației legate de persoanele cu dizabilități?

Aș dori ca în țara noastră să avem, în primul rând, condiții de infrastructură mai bune pentru persoanele cu mobilitate redusă, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. Majoritatea rampelor de acces sunt construite de bifă. Ele nu sunt accesibile pentru utilizatorii de scaun rulant și pentru părinții care au copii în cărucior. Am observat că atunci când dizabilitatea este vizibilă, angajatorii au reacții diferite. Cunosc istorii în care angajatorii sunt mult mai reticenți pentru angajarea persoanelor cu dizabilități. Sper că cu timpul angajatorii vor pune accent mai mult pe abilitățile persoanelor cu nevoi speciale și vor fi deschiși să le angajeze.

Acest articol este elaborat în contextul programului „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.

Acest articol este elaborat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este în întregime responsabilitatea autorului și nu reflectă neapărat opinia Uniunii Europene.