Rodica, mama unui băiat cu autism: „Familia noastră a devenit o echipă de sprijin pentru Gabriel"
.png){kind=logo}
Rodica Gojan este mama lui Gabriel, un băiat de 14 ani cu autism, pentru care este asistent personal. Femeia este originară dintr-un sat din r. Ocnița. Cu suportul întregii familii, Gabriel s-a integrat cu succes la studii chiar din clasa I. Pentru a-l ajuta pe Gabriel să se integreze în societate, familia lor a făcut o echipă unită. A fost un drum plin de încercări, dar și de realizări frumoase.
Curând băiatul dvs. va trece în clasa a 8-a. Reieșind din experiența bogată pe care o aveți, ce trebuie să facă un părinte, care vrea să-și ajute copilul cu autism să se integreze la școală?
În primul rând, să înceapă discuția sinceră cu pedagogul, să-i explice comportamentul copilului său și care sunt necesitățile lui în anumite situații de criză. Astfel, pedagogul va putea reacționa calm și cumpătat. În cazul nostru, în timpul crizelor profesoara îl lua de mână pe Gabriel și ieșea cu el în coridor pentru câteva minute. Uneori, dacă nu reușea să facă o sarcină repede, Gabriel se emoționa și atunci el trebuia să stea într-un colț ca să-și adune gândurile.
Cum ați lucrat la sensibilizarea părinților și colegilor lui Gabriel?
„De la clasa I, le-am explicat părinților că Gabriel are nevoie de înțelegere și răbdare, dar că are și capacități. Le-am promis că îl voi ajuta să se integreze, iar copiii l-au acceptat și chiar s-au bucurat de compania lui. În clasa lui Gabriel mai este încă un copil cu autism, iar diferențele s-au estompat rapid, fiindcă învățăm împreună să fim mai buni și chiar există o concurență sănătoasă dintre copiii noștri,” povestește Rodica.
Colegii au învățat cu Gabriel din clasa I. Respectiv, pentru ei nu a fost o provocare atât de mare. Prima lui profesoară, dar și fosta lui dirigintă, au oferit un bun exemplu pentru alți copii de integrare a lui Gabriel în procesul de studii. Colegii lui sunt receptivi și deschiși cu el. Cu unii din ei a legat și prietenie. Comparativ cu alți copii, dizabilitatea lui Gabriel nu este atât de vizibilă din prima. Gabriel și până la momentul de față se crede ca toți copiii și asta este bine. Niciodată nu i-am spus că e diferit de alții.
Costurile terapiile ocupaționale ABA sunt destul de înalte. Cum ați făcut față ca familie acestei provocări?
Noi am înțeles destul de repede că trebuie să ne ocupăm singuri cu copilul și să învățăm din practicile care erau la acel moment disponibile. Am făcut terapia ocupațională în România cu toată familia timp de 21 de zile, câte 5 ore pe zi cel puțin. Ca rezultat, am văzut schimbările pozitive chiar din prima săptămână. Am fost noi cu soțul, Gabriel cu sora lui mai mare și terapeutul lui Gabriel, care a lucrat în continuare cu el în Moldova, folosind aceeași metodă de aplicare a terapiei ca și noi. Acest aspect a fost extrem de benefic pentru toți membrii familiei noastre, căci ne-a permis să ne înlocuim unul pe celălalt și să avem timp de răgaz. Familia noastră folosește cu succes până în prezent această metodă. Împreună cu soțul și întreaga familie, am reușit să transformăm provocarea într-un proces de învățare comună, devenind o echipă de sprijin pentru Gabriel.
Cum ați împărțit cu soțul rolurile în familie legate de creșterea și educarea lui Gabriel?
Soțul meu mă susține enorm, oferindu-mi timp pentru mine, iar eu mă ocup de dezvoltarea intelectuală a lui Gabriel. Ca mamă, nu l-am comparat niciodată pe Gabriel cu alți copiii, dar cu el însuși la diferite etape de dezvoltare. De dezvoltarea fizică și divertisment răspunde soțul. Completarea reciprocă și cunoașterea capacităților lui Gabriel ne-a ajutat foarte mult ca părinți. Noi continuăm să-i îmbogățim vocabularul. El scrie, calculează, citește, recită, desenează – sunt rezultate care mă bucură mult ca mamă. Este o muncă continuă, care necesită multă răbdare și efort. Doar insistența cu care o faci dă rezultate în timp. În unele domenii Gabriel este deja la nivelul copiilor cu abilități depline. Pentru un băiat cu autism de 14 ani cred că el este destul de bine integrat. În prezent, el face cursuri individuale de engleză cu o doamnă care folosește același principiu de predare ca și cel din România. Folosind diferite cartele, ea încearcă să-i capteze atenția prin jocuri axate pe memoria vizuală, care este punctul forte a lui Gabriel.
În ce mod i-ați explicat lui Gabriel despre igiena personală, dezvoltarea corpului și consimțământ?
Folosim cartele cu imagini și cărți adaptate, ca „Sexul povestit celor mici,” pentru a-i explica schimbările din corp și importanța respectării intimității. Gabriel știe că nimeni străin nu trebuie să-l atingă în zonele intime și respectăm întotdeauna limitele sale personale, chiar și în familie. E un băiat destul de curios, care își cercetează corpul ca și toți copiii și pune întrebările care îl interesează.
Ca mamă niciodată nu am făcut diferență dintre copii. Gabriel are o soră cu 11 ani mai mare ca el. Când era mai mic, el necesita mai multă atenție din partea mea în ceea ce privește îngrijirea lui personală și obiceiurile zilnice. Acum e desinestătător în această privință.
La final ea a adaugă că, deși societatea moldovenească încă se confruntă cu fenomenul divorțurilor în familiile cu copii cu dizabilități, importanța sprijinului și a comunicării rămâne esențială. „Este vital ca părinții să nu se simtă singuri și să caute suport – fie din partea prietenilor, fie a specialiștilor,” sfătuiește Rodica.
Pentru părinții aflați în aceeași situație, ea are un mesaj plin de înțelepciune: „Niciodată să nu cedeze în fața obstacolelor. Fiecare copil are propriul ritm, iar descoperirea punctelor forte și încurajarea lor pot deschide drumuri neașteptate. Căutați sprijin fie în familie, fie în comunitate, și nu uitați că iubirea și perseverența pot transforma orice provocare în succes.”
Acest proiect „Toți diferiți, dar egali în drepturi" a fost realizat cu sprijinul Guvernului Elveției. Conținutul acestuia nu reflectă neapărat punctul de vedere al donatorului.
