Ana, refugiată din Ucraina, Odesa: „Visez să-mi întemeiez propria afacere în RM”

logo_mercy_corps_(1)

Ana are 38 de ani și a venit cu copilul său în Republica Moldova în martie, după începerea războiului din Ucraina. Femeia a avut propria mini-afacere legată de vânzarea parfumurilor și a produselor cosmetologice lecuitoare. Pe durata aflării sale în Chișinău, Ana s-a  recalificat și a absolvit cursurile de masaj și de bucătar. În prezent, ea s-a înscris la cursuri în domeniul antreprenoriatului și visează să-și întemeieze propria afacere în RM.  Ana a fost una din participante la activitatea de coeziune de la Festivalul IA Mania din s. Holercani, organizată de echipa MOTIVAȚIEI.

Ana, ce v-a motivat să mergeți la festivalul IA Mania?

În primul rând, eram curioasă să aflu mai multe despre cultura Republicii Moldova și să văd cum sunt organizate aici festivalurile de amploare. Până la acest festival, nu prea am avut ocazia să văd ceva în afara Chișinăului.

Ce descoperiri ați făcut în cadrul evenimentului?

Festivalul a dat șansa tuturor vizitatorilor să participe activ la master class-uri, la diferite ateliere de artă artizanală, inclusiv să participe personal la crearea ulcioarelor. Festivalul mi-a oferit oportunitatea nu doar să fac cunoștință cu obiceiurile și cultura autohtonă, dar și să călătoresc, să vizitez locuri pitorești.

Ce v-a impresionat la festival în mod special?

Mi-a plăcut  cât  de primitori, creativi și deschiși sunt oamenii din Republica Moldova. M-a impresionat și energia, coloritul femeilor de aici, cât de frumos au evoluat în scenă și “au aprins” spiritele publicului prezent la festival. Mi-a plăcut și faptul că fiecare meșter/meșteriță a încercat să-și găsească propriul stil de prezentare a produsului/serviciului său. Am avut ocazia să gust și din bucate tradiționale moldovenești.

Într-adevăr, festivalul a unit foarte multă lume. Anual, festivalul se bucură de comunități etnice din Moldova, ucraineni, romi, găgăuzi, bulgari, adunând artiști și turiști internaționali. Ați simțit atmosfera de la festival?

Atunci când pe scenă au evoluat și artiști din Ucraina, m-am simțit foarte mândră și am cântat alături de ei. Atunci când evenimente culturale de așa anvergură unesc popoare cu diferite limbi și obiceiuri, asta duce la un dialog intercultural și mai strâns. Indiferent de unde venim și care este limba noastră maternă, creația ne unește ca oameni și putem savura frumosul prin intermediul lucrărilor hand-made.

Mențin o legătură frumoasă cu o parte din participantele cu care am fost la festival. Cu una din fete am absolvit chiar cursurile de masaj. Sunt mulțumită de grupul care s-a adunat și de transferul nostru la eveniment cu transportul Asociației. Dacă o să mai avem invitații, cu mare drag ne vom alătura și la alte evenimente interesante de acest gen.

Aveți festivaluri similare și în Ucraina în care să promovați tradițiile autohtone și să purtați cămăși tradiționale?

Сu astfel de evenimente este slăvită în special partea de vest a Ucrainei, unde este mai bine dezvoltat portul cămășilor tradiționale.

Cum v-ați adaptat cu traiul în RM?

Am locuit la început 3 luni la o familie tânără, care mi-a oferit gratuit cazare la ei. Ulterior, am beneficiat de suport din partea unei organizații internaționale, care mi-a achitat arenda apartamentului și facturile pentru traiul în Chișinău. La moment, nu pot să merg la lucru, fiindcă am un copil hiperactiv, care din septembrie va merge în clasa I.

Care este visul dvs. cel mare?

Visez că voi câștiga grantul la concursul la care am aplicat, care îmi va permite să lucrez în sfera iubită, sfera vânzărilor să creez noi locuri de muncă în Moldova. Aici sunt atâtea oportunități de autodezvoltare și capacitare pentru cetățenii din Ucraina încât am hotărât să mă stabilesc deocamdată cu traiul aici.

Proiectul „Solidaritate cu Ucraina” este implementat de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova cu suportul financiar al Mercy Corps.

2_Ana

1_Ana

Distribuie