Maria, mama unei fete cu dizabilități: „Împreună putem construi o societate în care copiii noștri să fie respectați, integrați și iubiți necondiționat”
Maria (numele protagonistei a fost schimbat) provine dintr-un sat din raionul Hâncești, dar împrejurările vieții și dorința de a oferi fiicelor sale un viitor mai bun au dus-o în inima orașului Chișinău, unde își dedică zilele îngrijirii și sprijinului pentru Evelina, o fată de 13 ani cu nevoi speciale. Evelina s-a născut cu o dizabilitate care implică dificultăți de deplasare. Din cauza unei afecțiuni, ea și-a pierdut vederea la vârsta de 5 ani.
„Îi spun întotdeauna: lipsa vederii nu te face fără capacități” – aceste cuvinte pline de înțelepciune și iubire ale Mariei reflectă misiunea sa de a-și sprijini fiica, Evelina, să devină cât mai autonomă și încrezătoare în propriile puteri. În calitate de asistentă personală, Maria nu doar că îngrijește, ci devine un sprijin moral, fizic și un facilitator al dezvoltării abilităților de viață independentă pentru Evelina. Rolul său este esențial în transformarea provocărilor în oportunități de creștere, încurajând-o pe Evelina să-și depășească limitele și să-și construiască o viață plină de sens și autonomie.
Evelina studiază în cadrul unui liceu din Chișinău. Este eminentă. În cadrul orelor, ea scrie și citește folosind limbajul Braille și utilizează la calculator un soft special care îi sonorizează toată informația necesară pentru studii.
Zi de zi, mama o ajută să ajungă la școală, să participe activ la lecții și alte activități extracurriculare și să-și dezvolte abilități artistice și sociale. În ciuda provocărilor, ele formează o echipă puternică și unită, în care încrederea, dragostea și răbdarea sunt pilonii principali.
Maria, ce v-a motivat să vă implicați în instruirea pentru asistenții-/tele personali/-le privind prevenirea și combaterea violenței față de persoanele cu dizabilități, organizată de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova?
În primul rând, comunicarea cu alți părinți. Discuțiile calde și sincere, împărtășirea experiențelor personale, ne-au ajutat să înțelegem mai bine cum să ne sprijinim copiii și să prevenim orice formă de violență. În aceste sesiuni, am descoperit că nu suntem singuri în lupta noastră și că împreună putem găsi soluții eficiente pentru problemele cu care ne confruntăm. Solidaritatea, susținerea reciprocă și dorința de a lupta pentru drepturile copiilor noștri ne dau putere și curaj să mergem mai departe. Participarea la instruire m-a învățat că, atunci când avem sprijin, obstacolele devin mai ușor de depășit, iar exemplele de succes a celor care au reușit să integreze copiii în societate ne inspiră și pe noi să nu renunțăm niciodată.
Pe dvs. ca părinte, cine vă motivează cel mai mult?
Motivația mea cea mai mare este Evelina. Ea îmi dă energia de a merge mai departe, chiar și atunci când viața ne pune la încercare. Dorința mea cea mai mare este ca fiica mea să fie integrată social, să aibă o viață decentă și să nu se simtă niciodată afectată de dizabilitatea pe care o are, să-și poată valorifica potențialul și cele mai frumoase calități. Îi spun adesea: „Chiar dacă nu vezi, tu nu ești lipsită de capacități. Ai o minte lucidă și poți duce viața pe care o dorești.”
În ce mod ați contribuit ca mamă la integrarea socială activă a Evelinei?
Când Evelina era mică, am trăit o vreme în sat, dar pentru a-i oferi cele mai bune oportunități, am decis să schimbăm mediul de trai. Am obținut o viză de reședință în Chișinău ca ea să poate merge la grădiniță. Am avut grijă de curățenia din curte la grădinița pe care o frecventa, pentru ca ea să simtă că are un sprijin alături. Mai târziu, m-am angajat la școala unde învăța Evelina, astfel încât să fiu aproape de ea și să pot interveni ori de câte ori era nevoie. La început, ea se deplasa în scaun rulant, iar după pierderea vederii, a trecut printr-o perioadă mai dificilă. Însă, i-am spus mereu că există mulți oameni ca și ea, care duc o viață activă și nu trebuie să-și piardă speranța. De cînd era mică, visul Evelinei a fost să devină medică. Acum ea vrea să devină avocată, ca să apere drepturile celor vulnerabili.
Cât de important este rolul asistentului personal în creșterea și educarea unui copil cu dizabilități, inclusiv în procesul de prevenire a violenței în familie?
Rolul nostru este extrem de responsabil și complex. Suntem un sprijin constant, o punte între copil și lumea exterioară și un factor cheie în prevenirea violenței față de acesta. În multe familii din Moldova, în care se naște un copil cu dizabilități, relația dintre soți devine tensionată, care uneori poate duce la situații de abuz, neglijență sau chiar violență. În cazul meu, am trecut printr-un divorț, cauzat de violență și alcoolismul fostului soț.
Ați avut un plan pregătit din start ca să ieșiți din această relație?
Nu am avut un plan clar prestabilit, dar după ce am revenit din Turcia, unde am asistat-o pe Evelina pentru tratament, am înțeles că trebuie să pun capăt acestui calvar. Fostul soț mi-a arătat gelozia sa, a răspândit despre mine tot felul de bârfe prin sat și chiar a ridicat la mine mâna. După ce m-a văzut cu vânătăi, de mine s-a apropiat fiica mai mare, care învăța pe atunci la colegiu, și m-a încurajat să nu rabd și să mă despart de el cât mai curând, căci Evelina are nevoie de o mamă sănătoasă care îi poate oferi un sprijin. La început, îmi era frică că n-o să mă pot descurca de una singură, mă gândeam la ce o să spună lumea din sat, dar, ulterior, m-am luat în mâini pentru viitorul fiicelor mele. Am trei fete: de 13, 16 și 24 ani. Am fost încurajată și de șefa asistenței personale să ies din această relație abuzivă. Nu am ezitat prea mult și am avut curaj să plec și să încep o nouă viață pentru mine și fetele mele. M-am mutat cu traiul în Chișinău ca să-mi fie mai ușor să găsesc un loc de muncă și am depus actele la divorț. Fostul soț ulterior s-a recăsătorit și nu mai comunică cu fetele sale.
Ce mesaj final aveți pentru alți părinți?
I-aș sugera să nu atragă atenția la gura lumii și să nu tolereze violența. Un copil este cel mai valoros dar și merită tot sprijinul și dragostea ta. Indiferent de modul în care el gândește, merge, vorbește, aude sau vede, fiecare copil are dreptul la un trai decent și fericit. Împreună, prin solidaritate și curaj, putem construi o societate în care copiii noștri să fie respectați, integrați și iubiți necondiționat.
Sesiunile de instruire dedicate asistenților/telor personali/e s-au desfășurat în perioada februarie - mai 2025 ca parte a proiectului „Împreună pentru o viață fără violență!”, implementat de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova în cadrul programului „EU4GenderEquality: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen” (etapa a doua), finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.
Acest interviu este realizat în cadrul programului „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen” (etapa a doua), finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. Acest interviu a fost realizat cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestui interviu este responsabilitatea directă a UN Women și UNFPA și nu reflectă neapărat viziunea Uniunii Europene.
