Membră a echipelor multidisciplinare: „Noi trebuie să învățăm să percepem oamenii cu dizabilități din prisma personalității, nu a diagnosticului”
Nineli Guler, șefa adjunctă în cadrul IMSP Centrul de Sănătate nr. 1 din or. Orhei, este o femeie dedicată, cu o viziune profundă asupra modului în care societatea percepe și sprijină persoanele cu dizabilități. De specialitate fiind medică de familie, Nineli nu doar consultă persoanele cu dizabilități, dar este o voce puternică în promovarea unei atitudini umane, empatice și respectuoase față de acestea.
Datorită sprijinului Uniunii Europene, Nineli a fost una din cei/cele 54 reprezentanți/te ai/ale echipelor multidisciplinare din șase regiuni ale țării (r. Căușeni, Ialoveni, Chișinău, Fălești, Ștefan Vodă și Orhei), care au fost informați/te în domeniul prevenirii și combaterii violenței față de persoanele cu dizabilități grație proiectului „Împreună pentru o viață fără violență!”, implementat de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova ca parte a programului „EU4GenderEquality: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen” (etapa a doua), finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.
„Participarea la această instruire m-a ajutat să înțeleg mai profund specificul violenței și al dizabilității. Chiar dacă cunosc unele aspecte din experiența mea profesională, m-a surprins cât de multe provocări întâmpină persoanele cu dizabilități pentru integrarea lor în câmpul muncii”, mărturisește Nineli. Ea povestește despre efortul dublu sau triplu pe care trebuie să-l depună aceste persoane pentru a fi acceptate și a-și construi o viață decentă, la nivel cu ceilalți. „Dorința lor de a se încadra în societate este imensă, iar reticența oamenilor încă mai este o provocare pentru ei. Dar ele nu renunță, nu se plâng”, adaugă ea, cu admirație și respect.
Un moment marcant pentru Nineli a fost exercițiul practic din cadrul instruirii în care a avut ocazia alături de alți participanți să testeze diferite echipamente asistive ale persoanelor cu dizabilități și să se pună în pielea acestora. „A fost o experiență revelatoare. Am înțeles mai bine provocările lor zilnice legate de accesibilitate și cum noi, ca specialiști/ste, putem fi mai empatici/e și mai eficienți/te în sprijinirea acestor oameni”, explică ea.
În privința rolului echipelor multidisciplinare în recunoașterea și răspunsul la semnele de violență față de persoanele cu dizabilități, Nineli subliniază: „Este esențial să acționăm rapid și coordonat. O echipă formată din specialiști/ste din diferite domenii poate identifica mai ușor semnele de violență și poate interveni eficient pentru a proteja și sprijini persoanele cu dizabilități. Trebuie să avem o atitudine corectă, să învățăm să ascultăm și să eliminăm în primul rând propriile prejudecăți și stereotipuri”.
Ea crede cu tărie că societatea trebuie să se implice activ în promovarea accesibilității și egalității. „Este timpul să ne autoeducăm, să înlocuim mila cu respectul și să oferim oportunități egale pentru toți. Doar așa persoanele cu dizabilități își vor putea valorifica potențialul și vor trăi o viață activă și împlinită.”, afirmă ea.
Referitor la nivelul de informare al personalului medical, Nineli observă că, deși există o bună cunoaștere teoretică, atitudinea medicilor poate varia în funcție de tipul dizabilității și uneori această abordare este ghidată de stereotipuri sau lipsa cunoștințelor privind comunicarea corectă cu persoane care au diferite necesități. „Pe vremea când eram elevă, persoanele cu dizabilități mintale erau percepute ca fiind periculoase și atitudinea societății era destul de rezervată față de ele. La noi în Orhei era o școală internat de tip închis pentru copiii cu dizabilități mintale. Școala se afla nu departe de școala unde îmi făceam studiile. Țin minte cum noi cu elevii fugeam în direcție opusă când vedeam că acești copii săreau gardul. Treptat, această atitudine s-a schimbat, dar cred că mai avem de muncit la acest capitol.”, concluzionează ea.
Ce a reprezentat pentru Nineli prima ei experiență profesională de interacțiune cu persoanele cu dizabilități? „Pe vremea când eram studentă la facultate și făceam practica la Spitalul Clinic de Psihiatrie din Costiujeni, pacienții și pacientele acelui spital trăiau acolo ani de zile. Pentru ei/ele erau create acolo condiții de lucru, se organizau ateliere de creație și lucru manual. Când ni s-a spus că ne ducem să vizităm aceste ateliere țin minte că am simțit o frică. Însă, atunci când am văzut ce picturi frumoase realizau acele persoane, eram cu adevărat uimită și atitudinea mea a început cu încetul să se schimbe. Întrebarea pe care mi-am pus-o atunci era de ce acești oameni talentați se află așa de mult timp într-o instituție de tip închis? Înțelegeam că nu e bine pentru o persoană să nu aibă ocazia să interacționeze cu semenii săi din societate. Timpul și experiența ne arată că schimbarea mentalităților nu se întâmplă peste noapte, dar fiecare pas contează.”, povestește ea, adăugând că această experiență a fost pentru ea o lecție de umanitate și empatie.
„Noi trebuie să învățăm să percepem oamenii cu dizabilități din prisma personalității, nu a diagnosticului”, adaugă ea la final cu o sinceritate plină de înțelepciune. Această afirmație nu este doar o frază, ci un îndemn la schimbare a mentalității noastre colective.
Mesajul final pe care îl lasă fiecăruia dintre noi este clar și plin de putere – schimbarea începe cu noi. Fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare acțiune poate deschide o cale spre o societate mai incluzivă. Împreună, putem construi un viitor în care fiecare persoană să fie acceptată, respectată și apreciată pentru personalitatea sa unică.
Reamintim că cele șase instruiri au fost organizate de echipa Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova în perioada mai – iunie 2025 cu implicarea a 54 reprezentanți/te ai/ale echipelor multidisciplinare din șase regiuni ale țării. Aceștia/acestea au fost informați/te în domeniul prevenirii și combaterii violenței față de persoanele cu dizabilități în cadrul proiectului „Împreună pentru o viață fără violență!”, implementat de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova ca parte a programului „EU4GenderEquality: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen” (etapa a doua), finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.
Acest articol este elaborat în cadrul programului „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen” (etapa a doua), finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. Acest articol a fost elaborat cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestui articol este responsabilitatea directă a UN Women și UNFPA și nu reflectă neapărat viziunea Uniunii Europene.
