Susținerea copiilor cu dizabilități începe cu acceptarea lor necondiționată
.png){kind=logo}
Maxim Gradinari, un tânăr de 23 de ani dintr-un sat din Rezina, pășește cu încredere pe drumul vieții. Student în anul trei la Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți, el reprezintă o voce puternică pentru drepturile și potențialul persoanelor cu dizabilități.
Cât de bine sunt informate persoanele cu dizabilități despre dreptul lor la familie și sănătate reproductivă?
„Încă mai avem de lucrat la acest capitol,” afirmă Maxim. „Mulți tineri cu dizabilități, ajunși la maturitate, se confruntă cu temeri și bariere care le îngreunează accesul la o viață de cuplu normală. Cred că cea mai bună sursă de sprijin și informație pentru ei trebuie să fie familia, dar și medicii, care îi pot ghida și încuraja.”
Ce rol joacă pedagogii în acest proces?
„Pedagogii au o responsabilitate enormă,” explică Maxim. „Ei nu doar educă, ci și modelează valorile elevilor. În școli, aceștia pot deveni persoane de încredere, oferindu-le tinerilor informații despre relații sănătoase de cuplu, metodele de protecție față de bolile cu transmitere sexuală și despre importanța consimțământului într-o relație. Fiecare formă de dizabilitate are particularitățile sale individuale, așa că este esențial ca informația să fie adaptată vârstei și nivelului de înțelegere al fiecărui copil. Sexualitatea nu trebuie să fie un subiect tabu, mai ales pentru tinerii cu dizabilități, care oricum vor găsi soluție să se informeze. La fel de important este ca fiecare tânăr să aibă o persoană de încredere, fie din familie, fie din afara ei, cu care să poată comunica deschis și sincer despre orice aspect delicat.”
Care sunt cele mai răspândite stereotipuri sociale despre dreptul persoanelor cu dizabilități la familie?
„Cel mai comun stereotip este că o persoană cu dizabilități nu poate avea o familie sau copii,” spune Maxim. „Din păcate, această prejudecată încă domină în comunitate, fiind alimentată de lipsa de informare. Doar prin campanii de sensibilizare, interviuri și povești de succes ale celor care au depășit aceste obstacole, putem schimba percepția societății. Părinții joacă un rol crucial în această luptă, deoarece mulți dintre ei nu-și imaginează că fiul sau fiica lor, ajunși la maturitate, ar putea avea propria familie. Experiențele pozitive ale celor care au reușit să-și construiască o viață fericită de cuplu pot fi cele mai inspiraționale exemple pentru toți.”
Dizabilitatea ta a influențat modul în care ceilalți te percep?
„Încă nu sunt gata să-mi întemeiez propria familie, dar știu că frica de respingere din partea persoanelor cu abilități depline e o barieră comună,” recunoaște Maxim. „Mulți tineri cu dizabilități se tem că nu vor fi acceptați din cauza dizabilității. Mult depinde și de felul în care aceștia își percep dizabilitatea și dacă reușesc să se accepte. La 17 ani, o educatoare m-a întrebat odată dacă voi putea vreodată avea o familie. Era o întrebare chiar neașteptată pentru mine. La acel moment mi-am pus întrebarea de ce crearea familiei pentru mine ar putea să fie o barieră? Acum înțeleg că oamenii care nu sunt în pielea persoanei cu dizabilități văd în general dizabilitatea ca pe un obstacol.
De ce dizabilitatea nu trebuie să fie un motiv de limitare?
„Pentru că ea nu ne definește ca persoane, respectiv nu ar trebui să ne împiedice să luăm decizii constructive pentru viața noastră și să construim propriul drum,” afirmă Maxim cu convingere. „Pentru societate, dizabilitatea ar trebui să fie un motiv de încurajare, nu de milă. Datorită oamenilor care m-au sprijinit, mă simt o persoană cu drepturi depline. Mai mult ca atât — am devenit un exemplu de inspirație pentru colegii și profesorii mei. Fiecare mic succes, fiecare pas înainte, îmi dă puterea să merg mai departe și să arăt că dizabilitatea nu e o limită, ci o oportunitate de a-mi demonstra curajul și determinarea în viață.”
Ce ar putea să facă cadrele didactice din Moldova pentru a fi mai bine pregătite în sprijinirea elevilor cu dizabilități?
Cred că în instituțiile de învățământ ar trebui să fie incluse obiecte/discuții la tema drepturilor persoanelor cu dizabilității și modul corect de comunicare/abordare ai acestora. Asta ar reduce considerabil bullying-ul școlar psihologic și verbal, cu care, apropo, la fel m-am confruntat. Atunci când predau, pedagogii ar trebui să țină cont de modul de predare, iar informația să fie adaptată la necesitățile persoanelor cu nevoi speciale. O școală în care toți se simt acceptați și înțeleși devine un mediu propice pentru dezvoltare și pentru încredere în propriile forțe.
Ce calități ar trebui să-și dezvolte un părinte pentru a crește un copil cu nevoi speciale, fără ca acesta să simtă că are o dizabilitate?
Totul începe cu felul în care părinții își încurajează copiii. Ei ar trebui să uite odată pentru totdeauna fraze de genul: „Nu poți" sau „Nu vei reuși", cu referire la dizabilitatea copilului său. Aceste cuvinte ne descurajează și ne întunecă speranțele pentru un viitor prosper și luminos. Dragi părinți, aveți grijă de cuvintele, faptele și exemplul pentru care îl dați copiilor dvs. Susținerea copiilor cu dizabilități începe cu acceptarea acestora, iar ajutarea lor să-și descopere potențialul va fi primul lor pas ca să-și transforme dizabilitatea într-o abilitate. Tinerilor le urez să aibă încredere în forțele proprii, să nu privească dizabilitatea ca pe un obstacol pentru realizarea obiectivelor, inclusiv în viața personală. Orice om are dreptul la familie și nimeni nu ar trebui să-l oprească.
Acest proiect „Toți diferiți, dar egali în drepturi" a fost realizat cu sprijinul Guvernului Elveției. Conținutul acestuia nu reflectă neapărat punctul de vedere al donatorului.
