Împreună pentru o societate fără bariere!
După participarea cu succes într-o sesiune informativă și de sensibilizare în domeniul incluziunii persoanelor cu dizabilități pentru studenții și studentele din Bălți, femeile cu dizabilități din r. Ialoveni, Căușeni și mun. Chișinău au continuat să spargă stereotipurile în rândul tinerilor de la Cahul, Comrat și Ungheni.
Beneficiarele Asociației „MOTIVAȚIE" din Moldova, participante ale proiectului „Împreună pentru o viață fără violență!”, s-au implicat activ pe tot parcursul lunii februarie în cadrul Mesei rotunde „Incluziunea tinerilor cu dizabilități”, organizate de OIM Moldova în parteneriat cu două ONG-uri în domeniul dizabilității.
La eveniment au participat cca 500 de studenți moldoveni, printre care studenți și studente de la Universitatea de Stat „Alecu Russo" și Colegiul Pedagogic „Ion Creangă" din Bălți, Colegiul de Medicină din Ungheni, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul și Universitatea de Stat din Comrat. Acești tineri au fost motivați să colaboreze și să contribuie la crearea unei societăți fără bariere.
La eveniment participanții, participantele cu dizabilități și fără au lucrat în grupuri la diverse modele de abordare a dizabilității și au identificat în comun bariere și soluții privind incluziunea socială a tinerilor și tinerelor cu dizabilități din țară. Ei s-au gândit la existența și dezvoltarea în comunitatea lor a platformelor dedicate incluziunii tinerilor cu dizabilități, au meditat privind situația elevilor și studenților cu dizabilități înscriși în unități de învățământ din comunitatea lor. De asemenea, ei s-au gândit la rolul comunității locale și al activiștilor în promovarea incluziunii. Acest exercițiu i-a ajutat să identifice soluții concrete pentru o societate mai incluzivă și de a încuraja implicarea activă a tinerilor în promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.
- Promovarea persoanelor cu limitări funcționale prin intermediul rețelelor de socializare și implicarea cât mai multor tineri în campaniile de sensibilizare;
- Formarea specialiștilor din domeniu, cum ar fi logopezii, psihologii, psihopedagogii și cadrele didactice de sprijin, pentru a garanta accesibilitatea și suficiența serviciilor;
- Cluburi și spații pentru activități comune, pentru tineri cu și fără dizabilități;
- Reducerea barierelor infrastructurale;
- Acceptarea din partea semenilor;
- Mai multe oportunități de angajare;
- Organizarea campaniilor de Advocacy pentru informarea și sensibilizarea comunității;
- Capacitarea Centrelor de Tineret să poată organiza activități și programe incluzive;
- Crearea unor platforme digitale la nivel național, cu informații și oportunități pentru tineri cu și fără dizabilități;
- Declararea anului 2026 – anul incluziunii și integrării persoanelor cu dizabilități.
Au fost doar câteva din ideile și soluții inovative prezentate a doua zi unui grup mai mare de studenți și studente în fiecare din raioanele sus-menționate pentru a facilita dialogul și promovarea incluziunii sociale ale tinerilor cu dizabilități.
