Motivația de a lucra învinge orice stereotip!

logo_EDF_nn

Aliona este o tânără din s. Crasnoarmeiscoe din raionul Hîncești. Curajul, responsabilitatea și dorința mare de a munci, au făcut-o după absolvirea studiilor să se adreseze repetat către Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova pentru suport în angajare. Cu susținerea Asociației, tânăra a început recent munca online la o companie de recrutare din or. Chișinău.

Aliona, în ce constă munca ta zilnică?

Lucrez ca specialistă în recrutare. Este primul meu loc de muncă. Caut angajați/angajate în domeniul cusătoriei. Lucrez online și sun persoanele ca să aflu dacă au fost la probă la fabrica de cusut și, în caz de necesitate, le reprogramez. De asemenea, răspund din numele companiei la întrebările clienților de clarificare și la comentariile lor de pe social media. Scopul meu este să găsesc persoane care vor ajunge la perioada de probă și, ulterior, să fie angajați la fabrica de cusut.  

Cum a fost pentru tine adaptarea la noul loc de muncă?

Câteva zile am învățat cum decurge procesul de recrutare a noilor angajați, după care am început munca. Mi-a plăcut faptul că de fiecare dată când am avut întrebări sau neclarități, puteam să le adresez celor 2 mentori ai mei din cadrul companiei, care sunt foarte receptivi. Este un domeniu nou pentru mine, dar destul de interesant, fiindcă îmi oferă oportunitatea de a-mi dezvolta abilitățile de comunicare cu potențialii clienți. Sunt multe aspecte pe care le învăț în procesul de muncă. După o săptămână de lucru am reușit să depășesc bariera de comunicare cu clienții prin telefon, acum vorbesc cu ei mult mai degajat și încrezut.

Cum a fost pentru tine procesul de identificare a locului de muncă?

În scurt timp după absolvirea Centrului de Excelență în Economie și Finanțe din or. Chișinău, am început intens să-mi caut un loc de muncă ca ajutor de contabil. Împreună cu managerul meu de caz de la MOTIVAȚIE, dna Olga, am căutat și alte posturi de muncă vacante după specialitatea mea, dar în majoritatea cazurilor aceste locuri nu erau accesibile pentru mine din punct de vedere fizic, căci folosesc un scaun rulant electric. După ce aflau că am dizabilitate, o parte din angajatori își arătau reticența de a-mi oferi posibilitatea să-mi încerc forțele la locul de muncă. Din altă parte, ei doreau deja angajați cu experiență în domeniu.

În context, ce mesaj ai avea către angajatorii din RM?

Să nu le fie frică să angajeze persoanele cu dizabilități și să le ofere șansa să-și încerce abilitățile la locul de muncă și să demonstreze că pot face față tuturor provocărilor la locul de muncă.

Serviciile de angajare asistată au fost prestate de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova în cadrul programului „Războiul din Ucraina: Răspuns și recuperare incluzivă la inițiativa organizațiilor persoanelor cu dizabilități (Faza 2)”. Programul are ca obiective: advocacy pentru un răspuns umanitar incluziv, răspunsul umanitar la criza refugiaților din Ucraina și acțiuni de suport pentru organizații ale persoanelor cu dizabilități și persoanele cu dizabilități.

Programul „Războiul din Ucraina: Răspuns și recuperare incluzivă la inițiativa organizațiilor persoanelor cu dizabilități (Faza 2)”, este implementat cu asistența financiară a partenerului de finanțare CBM și Fondului European al Dizabilități.

Aliona_2

 

Distribuie