MOTIVAȚIE contribuie la reducerea stereotipurilor în rândul fetelor și femeilor din raionul Leova privind sănătatea reproductivă și dizabilitatea

logouri_UNFPA

Mai multe fete și femei cu și fără dizabilități din raionul Leova au participat la o sesiune de instruire interactivă, organizată de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova la Liceul Teoretic „Grigore Vieru” din s. Borogani, raionul Leova. În rândul formatoarelor a fost Lilia Puzderi Căinăreanu, activistă civică, originară din s. Borogani. Ea a împărtășit propria experiență din adolescență de depășire a obstacolelor legate de dizabilitate și cum a evoluat procesul ei de maturizare ca femeie: „Calitatea vieții și sănătatea femeii depind foarte mult de cât de bine se cunoaște pe sine și se acceptă așa cum este. Din păcate, în anii copilăriei și adolescenței mele nu se vorbea în familie deschis despre contracepție și boli cu transmitere sexuală, despre schimbările din corpul adolescentului. La etapa actuală sunt foarte multe surse de informare despre sănătatea reproductivă, dezvoltare și acceptare de sine. Tinerele cu dizabilități din raionul Leova sunt parte din societatea noastră, care trebuie să fie informate.

Lilia Puzderi Căinăreanu a îndemnat participantele să discute cu o persoană de încredere înainte de a începe o viață sexuală activă și să aibă grijă corect de corpul lor.

Informate, deci protejate  

Valeria Carp, o tânără cu dizabilitate de vedere de 15 ani, originară din s. Borogani, raionul Leova, a menționat după activitate: „Informația prezentată a fost una utilă. Mi-a plăcut faptul că s-a vorbit deschis despre o temă atât de actuală și importantă. Personal, prefer să discut pe aceste teme sensibile cu cineva din afara familiei. De multe ori frica și rușinea pot fi motive de a evita acest subiect cu părinții. În timpul sesiunii, am reușit să găsesc răspuns la mai multe întrebări pe care le aveam, în special m-am bucurat să mă informez despre metodele de contracepție. Sunt sigură că informația primită mă va ajuta să am în viitor relații armonioase.

La eveniment a participat și Melissa Polihromov, o tânără de 15 ani din s. Borogani, care a asistat-o la eveniment pe prietena sa Valeria: „Toată informația prezentată de experții MOTIVAȚIEI mi s-a părut extrem de utilă și interesantă, deoarece nu toate tinerele pot discuta deschis cu familiile lor subiecte precum igiena corectă, contracepție și viață intimă”.

Activitatea s-a desfășurat în cadrul programului „Creșterea protecției, rezilienței și incluziunii sociale a refugiaților din Ucraina și a grupurilor vulnerabile din Republica Moldova prin consolidarea mecanismelor de prevenire și răspuns la violența bazată pe gen, precum și consolidarea sistemelor de protecție socială și sănătate”, susținut de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în Republica Moldova și finanțat de Guvernul Regatului Unit.

+7bbcad3d-437e-4aac-a611-7094d07f4f96_(1) +8f361379-8e51-4b94-addc-ecc09b6ba0b0_(1)

Distribuie