Munca – ancoră spre a reveni la normalitate

logo_WPHF_programatical

În fișa de evaluare complexă a unui potențial beneficiar/ă al serviciului de Angajare Asistată se regăsește întrebarea: „Care este salariul minim pentru care ați accepta să munciți?” O dilemă apare pentru specialist/ă atunci când beneficiarul răspunde simplu: „Nu contează.”

Pe bune, nu contează? Dar ce contează, de fapt, în acest caz?

Răspunsul la această întrebare ne-a fost oferit de expertul în sănătate mintală, domnul Andrei Eșanu, în cadrul instruirii din 8 decembrie 2025. El a subliniat că, pentru unii oameni, munca nu este o tranzacție, ci o ancoră, un prim pas spre a reveni la normalitate. Echipa noastră a simțit nevoia acestei instruiri în contextul creșterii numărului de aplicanți la serviciul de angajare asistată care sunt diagnosticați cu o tulburare psihosocială. Ne dorim să oferim suport eficient, nu să dăunăm, iar această instruire a adus claritate specialiștilor/elor noștri/noastre.

Unul dintre elementele esențiale care trebuie respectat cu strictețe este recuperarea prin tratament. Vom continua să informăm beneficiarii noștri pentru a înțelege că tratamentul nu stabilește bariere, ci limite de protecție necesare pentru a redeveni funcționali. Ulterior, cu suportul echipei noastre și al angajatorilor care aleg să dezvolte echipe incluzive, beneficiarii/ele vor putea integra munca în activitatea zilnică. Domnul Eșanu, ne-a comunicat că cel mai adesea, pentru persoanele cu dizabilități psihosociale și intelectuale, angajarea nu este doar o sursă de venit, ci un pas esențial în reabilitare. Munca îmbunătățește starea de bine, oferă sens și sentimentul că ești util, că ești bun la ceva.  Totodată, echipa noastră a fost instruită cum să comunice empatic și corect cu beneficiarul/a, să recunoască semnele unei acutizări pentru a nu le amplifica. Focusul nostru în calitate de specialist/ă trebuie să rămână pe cunoașterea și dezvoltarea abilităților beneficiarului/ei, ceea ce-i va permite să aibă un loc de muncă.

De asemenea, este necesar ca această formă de dizabilitate să fie abordată cu responsabilitate și intervenție profesionistă de către întreaga societate. O tulburare psihosocială poate interveni pe parcursul vieții la oricine și poate schimba modul obișnuit de trai. Însă, când te afli față în față cu o asemenea provocare, este mai ușor să treci cu succes fiind parte dintr-o societate empatică și conștientă că stereotipurile distrug destine.

Îndemnăm pe fiecare să nu se grăbească să pună etichete, ci să ofere sprijin.

Instruirea a fost organizată în cadrul proiectului ”O Echipă Puternică, un Răspuns Rezilient!” implimentat de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova cu sprijinul UN Women și finanțat de Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară.

#AngajareAsistată  #IncluziuneSocială  #ReabilitarePrinMuncă #InvestinWomen #WomenBuildPeace #WomenRespond2Crises #UNSCR1325 #1000WomenLeaders

Distribuie