Nici o zi fără fapte bune: Noi refugiați din Ucraina au beneficiat de transportul adaptat al MOTIVAȚIEI

Echipa MOTIVAȚIE a oferit ajutor chiar din prima zi de declanșare a războiului în Ucraina și a ajutat sute de refugiați cu dizabilități și mame cu copii. A fost pus la dispoziție transportul adaptat pe care îl are în dotare organizația.

Astfel, foarte mulți cetățeni ucraineni deja cunosc despre serviciile pe care le oferă organizația noastră. De cele mai multe ori, la ajutorul nostru apelează oameni care cunosc despre noi de la cunoscuți, prieteni, rude. La fel a fost și în cazul celor 6 persoane, pentru care echipa Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova a oferit transport gratuit din Chișinău până la Stuttgart, Germania. Printre pasagerii transportați au fot 3 utilizatori de scaun rulant și însoțitorii acestora. Reamintim că transportul adaptat al MOTIVAȚIEI este dotat cu ascensor special, bare de suport și curele pentru fixarea scaunului rulant în timpul circulației vehiculului. 
 
Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Disability solidarity: Mobilizing Moldovan OPDs and Ukrainian refugees with disabilities to strengthen disability inclusion in the response”, susținut financiar de către EDF (European Disability Forum).
Distribuie