O lecție despre respect, empatie și incluziune

Elevii de la L.T. „Mihail Koţiubinski” din Chișinău au participat azi la o nouă activitate de sensibilizare privind dizabilitatea, ghidată de specialistele Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova. Prin exemple reale din viața persoanelor cu dizabilități, copiii au fost motivați să privească dincolo de stereotipuri. Ei au descoperit că fiecare persoană are propriile abilități, provocări și vise.
Unul dintre cele mai emoționante momente ale activității a fost jocul interactiv în care elevii au experimentat rolul unei persoane cu dizabilitate de vedere și al colegului care îl asistă. Astfel, ei au avut ocazia să înțeleagă mai bine cât de importantă este încrederea, comunicarea corectă cu o persoană cu dizabilități și abordarea empatică ale acesteia.
Pe parcursul discuțiilor, elevii au reflectat împreună la întrebarea: „Ce putem face pentru ca școala noastră să fie mai incluzivă?”
Copiii au ajuns la concluzia că o școală prietenoasă pentru toți înseamnă:
- să evităm etichetele care pot răni sau exclude alți colegi;
- să organizăm activități la care fiecare copil poate participa și se poate simți valoros;
- să nu rămânem simpli observatori atunci când vedem situații de bullying față de alți colegi;
- fiecare din noi poate fi un promotor al incluziunii în școală prin gesturi simple.
La final, copiii au primit un mesaj simplu, dar important:
Chiar dacă suntem diferiți, toți merităm respect, prietenie și șanse egale. Dizabilitatea este doar una dintre caracteristicile unei persoane și nu o definește ca personalitate. Fiecare om are valoare, talente și un loc important în comunitate.
Acest proiect este realizat cu suportul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) prin IM Swedish Development Partner. Sida sau IM nu sunt responsabile pentru conținutul prezentat și nu împărtășesc neapărat opiniile exprimate.