Violența nu are scuze!

logo_ECA_2024

În perioada 07-08 octombrie Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova a desfășurat prima activitate dintr-un șir de sesiuni la care au participat 17 femei din r. Ialoveni, Fălești și mun. Chișinău. Această activitate este parte a proiectului „Împreună pentru o viață fără violență!” realizat de organizație în cadrul programului „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen” (etapa a doua), finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.

Stereotipurile față de fetele și femeile cu dizabilități afectează grav viața de zi cu zi și posibilitatea lor de autoafirmare. Din păcate, nu odată în societate am auzit  stereotipuri dăunătoare și mituri precum: „Violența față de femei este doar problema femeilor", „Bărbații nu-și pot controla furia", „Nu putem face nimic pentru a opri violența împotriva femeilor, inclusiv a celor cu dizabilități".  Din aceste motive, echipa MOTIVAȚIEI a informat participantele despre fenomenul violenței în bază de gen și toate formele acesteia la nivel național și internațional.

Conform unui studiu, realizat de OSCE în 2018, ce a inclus și un sondaj pe un eșantion de 1.802 femei cu vârste cuprinse între 18 și 74 de ani care locuiesc în Moldova, două din cinci femei (40%) spun că au fost supuse violenței fizice și/sau sexuale din partea partenerului sau non-partenerului de la vârsta de 15 ani. Participantele trainingului au aflat care sunt autoritățile și instituțiile abilitate cu funcții de prevenire și combatere a violenței împotriva femeilor și a violenței în familie.

Una dintre participantele la instruire este Cristina în vârstă de 33 ani, originară din r. Anenii Noi. Tânăra a menționat că a avut oportunitatea să cunoască istoriile de viață ale fetelor și femeilor cu dizabilități și din alte raioane și să afle cum acestea au înfruntat diversele provocări legate de depășirea violenței și discriminării: Personal, în trecut m-am confruntat cu bullying și cu violență verbală din partea foștilor colegi de clasă. Acele cuvinte m-au făcut să sufăr emoțional, cu toate acestea îmi era frică să mă adresez părinților după sprijin. După ce am beneficiat de mai multe informații utile în urma celor 2 zile de training, deja nu-mi va fi frică să acționez și să mă adresez la persoane de încredere pentru ajutor - a menționat participanta".

Cristina a concluzionat că prin informarea corectă a societății se pot combate stereotipurile față de fetele și femeile cu dizabilități, care deseori se confruntă cu discriminare dublă. Astfel, poate fi prevenită violența față de acestea.

Trăiesc într-o locuință protejată (parte a unui centru de plasament temporar pentru persoanele cu dizabilități) și nu am știut anterior despre toate formele de violență despre care azi am discutat la instruire. Mi-a fost interesant să aflu și despre practicile internaționale în combaterea violenței. Sunt recunoscătoare Asociației MOTIVAȚIE pentru tot suportul informațional oferit – a menționat Felicia, o altă participantă la instruire".

După finalizarea celor 2 zile de instruire, participantele au relatat că au fost captivate în mod special de exercițiile practice individuale și de grup, filmulețele educative și studiile de caz, în care au avut ocazia să găsească soluții la diferite forme de discriminare, violență. Ele au învățat să diferențieze între o relație sănătoasă și una toxică, dobândind totodată informații despre modalități eficiente de a ieși dintr-o relație abuzivă.

Eugenia, o altă participantă din mun. Chișinău a relatat: „Training-ul a fost o oportunitate bună pentru a ne cunoaște drepturile și a ști cum să ne apărăm în caz de încălcare a acestora. Dacă cineva pe care cunosc se va confrunta cu situații de violență sau discriminare, voi susține persoana neapărat ca să identifice soluția optimă. Cred că încrederea în sine stă la baza puterii noastre de a rupe cercul vicios al violenței, indiferent de forma acesteia".

La final de zi participantele s-au bucurat de o activitate creativ-terapeutică în cadrul căreia li s-a oferit posibilitatea de a exprima și elibera emoții legate de experiențe de stigmatizare, discriminare și abuz. În cadrul exercițiului, acestea au dezlipit un emplastru care acoperea gura unei imagini simbolice a unei femei și le-au vopsit cu roșu, în semn de solidaritate cu supraviețuitoarele violenței. Acest gest a reprezentat deschiderea către exprimarea liberă a sentimentelor. Majoritatea participantelor au mărturisit că au simțit în timpul acestui exercițiu o stare de eliberare și motivare spre acțiune. Ieșirea din cercul violenței poate deveni mai posibilă atunci când ai susținerea familiei, ai acces la resurse, independență financiară, informare adecvată și libertatea de a spune NU.

Proiectul „Împreună pentru o viață fără violență!” este realizat de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova în cadrul programului „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen” (etapa a doua), finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.

+++374cf6f8-7a2a-4205-b697-09f523cafa63 +++53b85056-86b8-4c7b-b1f7-ae43f1639806 +++5da2ba3b-a9d7-4cf8-b277-2e4813ae77bd +++638db322-87fc-44f9-8832-c07edcfede88 +++64850ddf-1971-406a-ac70-96ea84a9bb71 +++a12448db-ce2f-405a-89bc-ebe8b9db8d6b +++af0b5876-5f48-4143-b8eb-b946117e2d7b +++d07526c8-21d0-4e6a-a4a5-c7465004a3e8 +++d1d51bed-36e9-4fe5-b631-0fe1930dc4dc +++de9fe488-afe3-4889-8946-3dd41746f6d2 +++e6ad4733-03ae-42fb-977e-8787bfbcd8a5 +++fcfc946e-01d8-4f90-8a76-828dcf9d5b29

Distribuie