De la obstacole la incluziune: povestea unei bunici și a nepotului său, care au beneficiat de suport psihologic
Despre legătura dintre bunici și nepoți se spune adesea că este una specială, plină de căldură și înțelepciune. Istoria dată este despre curajul de a cere ajutor, despre puterea schimbării și despre cum sprijinul potrivit poate transforma dificultățile în momente de creștere.
Bunica și nepotul ei au pornit împreună într-o călătorie neașteptată, în care au descoperit că vulnerabilitatea poate fi un punct de pornire spre incluziune și vindecare. Prin suport psihologic, au învățat să-și înțeleagă mai bine emoțiile, să depășească barierele care îi separau și să clădească o conexiune mai profundă. Povestea lor este o invitație să privim dincolo de prejudecăți și să privim către puterea vindecătoare a empatiei.
Alături de sprijinul Asociației „MOTIVAȚIE”, Stepanida a reușit să construiască pentru nepotul său un drum plin de speranță și realizări. Ea a povestit despre suportul pe care l-a primit împreună cu nepotul său, Gheorghe, din partea Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova: „Suntem originari din sudul Moldovei. Am studii absolvite în defectologie și logopedie. Am activat la o școală cu copiii care au CES. Cu Natalia, psihologă la Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova, am avut o comunicare foarte bună. În timpul discuțiilor de la egal la egal, ea mi-a oferit multe sfaturi utile, m-a informat despre diverse servicii pe care aș putea să le primesc în capitală și m-a ajutat să fac față mai ușor stresului acumulat. Apreciez faptul că specialista MOTIVAȚIEi a organizat pentru Gheorghe diverse activități practice de dezvoltare a atenției și a imaginației atât de necesare acestuia”.
Gheorghe, nepotul Stepanidei, are 19 ani și învață la colegiul din Chișinău în calitate de giuvaer. Dizabilitatea psihosocială a tânărului se manifestă printr-o sensibilitate sporită la sunete înalte, pe care nu le suportă. De asemenea, el cu greu memorizează numele altor persoane: „Gheorghe se bucură de multă socializare din partea colegilor săi de studii, care sunt foarte receptivi și apreciază responsabilitatea băiatului. La colegiu el frecventează doar obiectele de specialitate. El tare iubește lucrul manual, care îi reușește bine. Din cauza dizabilității Gheorghe deja s-a confruntat cu refuzuri în proces de angajare, dar nu disper. Ne bucurăm că există organizații în Moldova, precum MOTIVAȚIE, care promovează drepturile persoanelor cu dizabilități – a încheiat bunica tânărului”.
„Procesul de sprijin psihologic nu doar că ajută la depășirea dificultăților, ci și creează un spațiu sigur în care relațiile pot înflori, iar generațiile pot învăța una de la cealaltă - a spus Natalia Popov, psihologa organizației”.
Implicarea și dragostea necondiționată – cel mai iscusit giuvaer
Istoria Stepanidei și a nepotului său Gheorghe nu este unică, însă ea ne arată că doar prin muncă asiduă, răbdare și iubire necondiționată, poveștile umane pot fi transformate în exemple pozitive de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități. La fel ca și familia Stepanidei, mai multe persoane cu dizabilități sau cu probleme de sănătate din Ucraina și Moldova (Criuleni, Chișinău, Hîncești, Căușeni, Ștefan – Vodă, Cahul, Ungheni și Drochia) și-au sporit gradul de informare privind drepturile lor și serviciile disponibile în țara noastră datorită implicării echipei Asociației.
Reamintim că proiectul „O societate incluzivă prin servicii accesibile”, finanțat de People in Need, are ca scop promovarea măsurilor de protecție socială pentru incluziunea socio-economică a persoanelor cu dizabilități în contextul războiului din Ucraina.
Proiect finanțat People in Need Moldova în cadrul programului de granturi pentru ONG-uri din Republica Moldova din sursele #SOSUkraine, donații ale poporului ceh.