Fiecare tânăr are dreptul la viață privată și intimitate
Dialogul dintre generații despre intimitate și educația sexuală rămâne adesea un subiect delicat, mai ales atunci când vine vorba de tinerii din grupuri sub-reprezentate. Virginia Gorea, psiholog clinician din Chișinău, își împarte experiența personală și profesională în cadrul unui interviu dedicat promovării drepturilor reproductive ale persoanelor cu dizabilități. Mamă a doi băieți, dintre care unul cu autism, Virginia abordează deschis provocările comunicării unui părinte cu copiii săi despre pubertate și intimitate. Ea subliniază faptul că educația sexuală nu ar trebui să fie un subiect tabu, ci o necesitate esențială pentru dezvoltarea sănătoasă a tinerilor, indiferent de abilitățile lor. Istoria de viață a Virginiei nu este doar despre provocările întâmpinate de ea ca mamă și specialistă, dar și despre oportunitățile deschise pentru noi ca societate de a învăța împreună și de a crea un mediu incluziv și sigur pentru toți.
Virginia, cum să vorbim despre intimitate cu tinerii adolescenți cu și fără dizabilități?
Am doi copii. Fiul mai mare are 23 ani. Fiul mezin, Adrian, are 15 ani și are autism. Studiile medicale m-au ajutat să le explic copiilor anatomia umană pe înțelesul lor. Când au apărut primele schimbări în corpul lor, am început să discut cu ei deschis despre pubertate, cu numirea corectă a organelor genitale masculine și feminine, nu cucușori și păsărele. Le-am vorbit desigur și cum să aibă grijă de igiena lor intimă.
Cum ați reușit să găsiți cuvinte potrivite și să adaptați mesajul pe înțelesul lui Adrian?
Când fiul mezin a avut erecție pentru prima oară, i-am explicat să nu se sperie de asta și că este un proces absolut normal în organismul unui băiat. I-am oferit din start suficient spațiu personal și o cameră proprie, în care bat la ușă de fiecare dată înainte să intru. La fel, îl rog să facă și pe el. În cazul lui Adrian am mers ca mamă mai mult pe calea observației, fiindcă el comunică mai mult cu corpul și nu-și exprimă încă atât de bine nevoile la nivel verbal. Deoarece are memorie vizuală și tactilă bine dezvoltată, priveam împreună cărți pentru copii cu explicații simple și imagini despre educația pentru sănătate. După nivelul de dezvoltare socio-emoțional Adrian încă nu și-a ajuns semenii, dar cu timpul a reușit să evolueze destul de mult. Datorită mulajelor anatomice ale corpului uman cu toate organele interne, Adrian a învățat să facă diferență clară dintre femei și bărbați.
Dacă vorbim despre educația pentru sănătate, prin ce provocări de obicei trece un părinte, care are un copil cu dizabilități severe?
Ca mamă, a trebuit să schimb mai multe joburi ca să fiu mereu alături de Adrian, fiul mezin cu autism și să-l susțin ca să se integreze mai ușor la studii și în societate per ansamblu. Din păcate, sistemul de educație din Moldova nu deține un număr suficient de specialiști calificați, care să lucreze cu copiii cu autism. În trecut, am lucrat la un centru de reabilitare pentru copii. Mamele tinerilor cu dizabilități de obicei se rușinează să vorbească deschis cu fiii lor despre procesele normale din corpul lor, precum este, de exemplu, erecția. Multe mame care au tineri cu dizabilități intelectuale severe se tem că dacă copii lor, ajunși la vârsta de pubertate, vor ști că masturbarea este un lucru plăcut și ele nu îi vor impune limite, aceștia vor abuza de acest proces, masturbându-se și în locuri publice. Este și mai dăunător, în opinia mea, dacă acești tineri sunt pedepsiți de către părinți, dacă își ating organul genital sau sunt pentru asta rușinați. Este foarte important ca părinții să nu-și traumeze copilul cu dizabilități cu pedepse exagerate și să-i creeze complexe noi, doar din motiv că au dorința firească de a-și cunoaște propriul corp.
O altă problemă este că o parte din tinerii cu dizabilități nu beneficiază de un spațiu privat, oferit de către părinte sau îngrijitor și nici nu au cameră separată. Un spațiu sigur și dreptul la intimitate este vital pentru fiecare tânăr adolescent. O altă problemă este faptul că o parte din persoanele cu dizabilități continuă și la vârsta adultă să trăiască cu părinții, iar hipertutelarea lor continuă să fie alimentată de diverse frici. Grija excesivă dăunează atât tânărului, care nu deprinde abilități de viață independentă, cât și părintelui, care deține prea mult control și autoritate asupra copilului său. Deseori, în familiile în care sunt copii cu dizabilități, există divorț. Și eu personal am trecut printr-o experiență similară și m-am recăsătorit. Mă bucur că Adrian are un model de comportament masculin și poate copia de la el niște comportamente.
Ce informație v-ar ajuta ca mamă și specialistă?
Mi-ar fi extrem de utilă o informație împărțită pe pași concreți despre educația sexuală a persoanelor cu diferite dizabilități, cum putem la fiecare etapă ajuta tinerii cu dizabilități. Ca mama unui băiat cu dizabilități sunt flexibilă și încerc să mă informez din cât mai multe surse posibile la temă educației pentru sănătate și să fac față tuturor provocărilor. Cu cât părinții sunt mai bine informați despre etapele de creștere și de dezvoltare a copiilor săi, cu atât le va fi mai ușor copiilor să se integreze în societate, indiferent de tipul de dizabilitate pe care îl au. Ar fi bine să existe mai multe manuale, care ar ajuta părinții să le vorbească copiilor săi cu dizabilități despre igiena intimă, dezvoltarea corpului, relații intime și prietenie.
Cum vi s-a părut experiența de participare la Networking, organizat de echipa MOTIVAȚIEI?
Este foarte important ca specialiștii să cunoască toate etapele de dezvoltare a copiilor și la ce nivel socio-emoțional se află aceștia. Asta te ajută foarte mult să comunici cu ei mai ușor și să cooperezi. Ce ține de educația sexuală acest subiect din păcate continuă să fie unul tabu în societate, în special dacă vorbim de persoanele cu dizabilități. Mi-a plăcut că în cadrul Networking-ului, organizat de echipa MOTIVAȚIEI s-a atins subiectul din perspectiva incluziunii dintre sexe. Adică s-a propus ca activitățile de informare să fie organizate pentru tinerii adolescenți în grupuri mixte, cu participarea atât a fetelor cât și a băieților. Aceeași informare despre ciclul menstrual în opinia mea ar trebui să fie organizată cu participarea băieților. De asemenea, dacă organizăm activități cu participarea tinerilor cu dizabilități, este foarte importantă și participarea tinerilor cu abilități depline, ca și ei să învețe despre anumite necesități și drepturi ale persoanelor cu dizabilități și să nu-i eticheteze pe viitor, astfel ca aceste persoane să nu fie marginalizate privind drepturile sale sexual-reproductive. Fiecare om are dreptul la viață privată și de familie. M-aș bucura să avem mai multe schimburi de experiență naționale și internaționale pe domeniul dreptului la sănătate sexual-reproductivă ca să aflăm și care este experiența părinților de alte state mai dezvoltate. Personal, mi-ar plăcea să urmăm exemplul Olandei în Moldova ca să avem servicii de asistență sexuală oferită și persoanelor cu dizabilități.
Pentru mine ca mamă este important ca fiul meu să fie împlinit ca persoană. Nu neapărat Adrian să urmeze tradițiile din societate precum crearea propriei familii cu mulți copii, dar aș vrea ca el să trăiască o viață fericită.
Acest material a fost realizat cu sprijinul financiar al Suediei, în cadrul Programului comun al ONU „Consolidarea drepturilor omului pe ambele maluri ale Nistrului.”
